Vești nu tocmai bune pentru milioane de români. Riscă să fie amendați dacă nu folosesc bonurile de masă în mod corespunzător. Iar amenzile nu sunt deloc blânde. Vorbim așadar despre zeci de mii de lei pe care sunteți pasibili să-i scoateți din buzunar.
Toate noutățile legate de bonurile de masă
Tichetele sunt reglementate de Legea 165/2018, act normativ care a simplificat procedura de distribuire a acestora, dar și modul în care trebuie să fie utilizate. Beneficiarii lor trebuie să știe că nu pot folosi un număr mai mare de bonuri decât cel al zilelor lucrate într-o lună.
În caz contrar, beneficiarii unor astfel de tichete de masă riscă să fie aspru amendați. Vorbim așadar despre 0,5 puncte din amendă, ceea ce înseamnă 72,5 lei, în condițiile în care, la ora actuală, punctul de amendă ajunge la valoarea de 145 lei.
Amenzi usturătoare pentru cei care nu respectă aceste reguli
Folosirea tichetelor în alte scopuri decât cele prevăzute și pentru care au fost emise, atrage o amendă de 1,5 puncte, ceea ce înseamnă 217,5 lei. Cei care vând și cumpără tichete sunt amendați cu 3 puncte, adică 435 de lei.
Și unitățile de cazare care acceptă tichete de la alte persoane decât cele înscrise, vor fi amendate cu 7 puncte, adică puțin peste 1.000 de lei. Nu scapă nici firmele care nu acordă respectivele tichete, sau nu alimentează cardurile pentru perioada lucrată. Acestea vor primi amenzi în valoare de 2.030 lei.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Diminuarea valorii nominale sau emiterea unor tichete cu alte valori decât cele care sunt prevăzute în lege, dacă tichetele sunt folosite sub valoarea lor sau în alte scopuri decât cele pentru care au fost emise, atrag după sine și cele mai mari amenzi. Acestea ajung la 2.030 de lei, ceea ce înseamnă nu mai puțin de 14 puncte de amendă.
În altă ordine de idei, „Începând cu 1 ianuarie 2019, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, se mențin cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii” , au anunțat guvernanții.