Cristian Pavelescu, unul dintre cei mai vechi producători ai jurnalelor de știri ale Antenei 1, s-a stins din viață la 54 de ani, răpus de o boală incurabilă care a avansat într-un ritm galopant. Dispariția sa prematură și fulgerătoare a stârnit un val de reacții din partea foștilor colegi, șocați la aflarea veștii că jurnalistul a pierdut lupta cu tumora pe care medicii i-au descoperit-o la vezică.
Mihai Gâdea, în lacrimi după moartea lui Cristian Pavelescu. Mesaj emoționant al realizatorului TV
Printre cei care au ținut să transmită un mesaj la aflarea acestei vești tragice se numără și Mihai Gâdea, realizatorul emisiunii Sinteza Zilei. Cu lacrimi în ochi, directorul Antenei 3 a vorbit la finalul ediției emisiunii sale de luni despre momentul despărțirii de unul dintre cei mai iubiți oameni din echipa posturilor Intact.
„Dragii mei, astăzi a fost o zi proastă! Astăzi noi ne-am pierdut un coleg, un om bun, un om talentat. Noi îi spuneam „Zeffirelli”. E greu să-i spunem la trecut – foarte greu!
Astăzi când am auzit, pur și simplu am crezut că m-a lovit un tren. Era un om minunat, un profesionist desăvârșit. E foarte greu, la finalul unei astfel de zile să vorbești despre un prieten, despre un coleg, care astăzi a plecat.
O despărțire foarte grea pentru noi toți și o despărțire foarte dureroasă! L-am cunoscut ca pe un om remarcabil, ca pe un profesionist desăvârșit, ca pe un om care își iubea cu multă pasiune meseria. Un om tare aparte, Cristian Pavelescu. Dumnezeu să-l odihnească!”, a spus Mihai Gâdea.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Cristian Pavelescu s-a stins din viață după ce tratamentul nu a dat rezultate
Diagnosticat cu un cancer galopant, Cristian Pavelescu a încercat din răsputeri să lupte pentru viața sa și a continuat să spere că va reuși să învingă teribila maladie. Din păcate, tratamentul pe care l-a urmat nu a avut efectul scontat, astfel că boala s-a dovedit prea puternică. Devastată de moartea fostului său coleg, Andreea Berecleanu a transmis un mesaj emoționant prin intermediul rețelelor de socializare.
„Astăzi s-a dus la Cer unul dintre cei mai talentați, modești și buni oameni, Cristian Pavelescu. L-am cunoscut în 2003, l-am avut producător sute de jurnale, aveam multe afinități. Nu ne lega doar o conversație despre job, aveam și alte discuții despre viață.
Vedeam lucrurile la fel, nu-mi aduc aminte să ne fi contrazis profesional, era și greu să-i contești sau să-i corectezi știința și talentul. Ele veneau în primul rând din educație. I se spunea Zefi, de la celebrul cineast Franco Zeffirelli. Pentru că avea răbdarea, dorința și priceperea de a face o capodoperă din orice știre.
Din punct de vedere vizual, își dorea să obțînă maximum de emoție. Ultima conversație avută a fost anul acesta, după un jurnal. Mi-am dat seama că eram pe aceeași lungime de undă, priveam la fel lucrurile. Simțeam unde s-a greșit în jurnal, unde putea fi mai bine sau unde a fost extraordinar.
Și de multe ori făceam haz de necaz, zambeam complice. Nu am știut că avea o suferință, nu a vrut să o împărtășească pentru a nu deranja, a nu se victimiza. Zefi a avut multă forță, forță binelui.
Și așa va rămâne în amintirea mea, un om demn. Astăzi, la aflarea tristei vești, am vrut să văd ce a mai postat de curând pe pagină lui de Facebook. Și am dat de o imagine cu mine în regia de emisie. Că un ultim dar din partea lui. S-a dus un om bun și drept. Dumnezeu să te odihnească în pace!”, a scris fosta prezentatoare a Observatorului.