Cosmin Nedelcu, cunoscut pe numele de scenă Micutzu, l-a invitat de curând în emisiunea sa de pe canalul de Youtube pe actorul și juratul „iUmor” Mihai Bendeac care a vorbit despre teatru, televiziune, dar a făcut și o dezvăluire de-a dreptul șocantă despre regizorul Dan Mihăescu care a decedat în ianuarie 2013 din cauza cancerului.
Actorul Mihai Bendeac, prietenie strânsă cu regizorul Dan Mihăescu
Cunoscutul actor Mihai Bendeac și regizorul, umoristul, scenaristul și apropiatul actorului Toma Caragiu, Dan Mihăescu, au legat o frumoasă prietene în urmă cu foarte mulți ani, motiv pentru care juratul „iUmor” are numai cuvinte de laudă la adresa acestuia. Bendeac regretă însă că nu a ținut cont de ultima dorință a regretatului regizor, aceea de a fi eutanasiat.
Actorul din „Băieți de oraș” a povestit că a avut numeroase colaborări cu Dan Mihăescu, iar ultima dintre ele chiar atunci când lucra la „Mondenii”. Din păcate, aceea a fost și perioada în care regizorul s-a îmbolnăvit și a aflat că este în fază terminală.
„Am devenit foarte buni prieteni. Și, la un moment dat, s-a îmbolnăvit. S-a întâmplat în momentul în care eu am vrut să-i aduc o mare bucurie și un mare omagiu, o serie de patru spectacole de televiziune care s-au numit Românii au artiști. Filmate alb-negru, în stilul Bocăneț (n.red. – un alt regizor român, decedat în timpul cutremurului din 4 martie 1977).
Și s-a îmbolnăvit foarte tare. Eu am lucrat scheciurile respective chiar în centrul unde Dan Mihăescu a fost dus. Era un centru rezervat bolnavilor de cancer aflați în stadiu terminal. Începuse să doarmă din ce în ce mai mult… Și eu stăteam acolo… La o masă. Stăteam acolo și scriam. Uneori mergeam ziua, alteori stăteam peste noapte”, a povestit Mihai Bendeac despre perioada în care regretatul său prieten s-a îmbolnăvit.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Dan Mihăescu și-a dorit să-i fie curmată suferința și să fie eutanasiat
Mihai Bendeac a mărturisit cu inima strânsă că Dan Mihăescu și-a dorit să aibă o moarte demnă și să nu sufere prea mult, de aceea i-a cerut actorului să-i curme suferința. Regizorul i-a propus să-l eutanasieze, iar juratul de la Antena 1 a ținut să sublinieze faptul că era pregătit să pună în aplicare acest plan.
„Și-am să povestesc asta, pentru că eu cred că este o discuție foarte importantă, în România, referitor la tot ce înseamnă eutanasie. Când a aflat că este bolnav, m-a rugat… să îl eutanasiez. Eu. Mi-a zis așa: «Bă, oricum, știm ce boală e asta, nu-mi face nimeni niciun fel de autopsie». Și așa era.
Dacă ești bolnav în fază terminală nu-ți mai face nimeni autopsie. I-am zis da. Lucram la scheciurile alea, dar aveam, în permanență somnifere de-astea de care iau eu și o seringă. M-am gândit că, atunci când o să-mi ceară, o să pisez 10 somnifere de-astea și că o să le amestec cu apă, le pun în seringă și îi dau.
Nu mi-a zis nimic în prima săptămână, nici în a doua săptămână. La un moment dat, lucrurile au devenit dramatice, din punct de vedere al stării sale de sănătate. Și este cel mai mare regret al vieții mele că nu am făcut asta. Pentru că tot ceea ce am văzut apoi este ceva ce nu trebuie să se întâmple niciunei ființe umane”, a mai spus actorul.
Mihai Bendeac a mai declarat că nu s-a gândit nicio secundă că va fi condamnat la închisoare pentru fapta sa pentru că nu ar fi aflat nimeni niciodată. Actorul a mărturisit că nu a putut să facă asta, mai ales că se raportează la Dan Mihăescu ca fiind o persoană din familia sa.