Duminică, 15 decembrie, a intrat în vigoare noul mers al trenurilor, care este valabil până pe 12 decembrie 2020. Oferta de transport din partea CFR Călători este adaptată cererii pieței și prin aceasta se încearcă optimizarea orelor de circulație a trenurilor, dar și a capacității de transport. Conform noului Mers al Trenurilor 2019-2020, va exista un număr mediu de 1.230 de trenuri.
Mersul Trenurilor pe 2020. Rute noi în zona București Ilfov
Una dintre cele mai importante modificări în ceea ce privește rutele interne de călători se produc pe ruta București Nord – Chitila – Buftea. Acolo va fi introdus un serviciu de transport suburban prin care se pun la dispoziție 26 de pereche de trenuri InterRegio și Regio.
Începând cu data de 15 decembrie 2019, pentru programul de circulaţie 2019 – 2020 au fost programate trenuri care vor avea opriri în Halta Parc Mogoşoaia pentru a asigura o legătură mai rapidă şi sigură între municipiul Bucureşti şi Mogoşoaia.
16 trenuri cu plecări/sosiri din/în staţiile Bucureşti Nord vor avea opriri în Halta Parc Mogoşoaia. Durata medie a călătoriei va fi de 20 minute, iar preţul unui bilet la clasa a 2-a la trenurile Regio este de 3,90 lei iar la clasa a 1-a costul biletului este de 5,30 lei. La trenurile Interregio preţul unui bilet la clasa a 2-a este de 8,20 lei, iar la clasa a 1-a de 12,50 lei.
De asemenea, din data de 13 ianuarie 2019, pe ruta Bucureşti Nord – Bucureşti Băneasa – Fundulea se va introduce serviciul de transport suburban, care pune la dispoziţie 13 perechi de trenuri InterRegio şi Regio pe zi, mai mult cu 6 perechi de trenuri InterRegio faţă de perioada anterioară.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Unde va băga CFR transport feroviar de vagoane cu cușetă în 2020
Următoarele rute vor fi disponibile pentru serviciul de transport feroviar de vagoane de dormit şi cuşetă: Bucureşti Nord – Timişoara, Bucureşti Nord – Cluj Napoca, Bucureşti Nord – Oradea, Bucureşti Nord – Satu Mare, Bucureşti Nord – Baia Mare, Bucureşti Nord – Sighetu Marmaţiei, Bucureşti Nord – Iaşi, Bucureşti Nord – Suceava, Timişoara – Iaşi, Bucureşti Nord – Botoşani, Bucureşti Nord – Bistriţa şi Bucureşti Nord – Vatra Dornei.
CFR Călători a anunțat de asemenea că a prelungit traseul trenului IR 1823 Bucureşti – Craiova – Târgu Jiu până la Petroşani – Subcetate – Călan – Simeria.
În ceea ce priveşte traficul internaţional, în 2020 va fi introdus în circulaţie un tren nou (143/686 şi 687/144), realizat de CFR Călători în colaborare cu MAV Start Ungaria şi OBB Austria, pe ruta Satu Mare – Budapesta – Viena şi retur. De asemenea, în sezonul estival 2020, trenul IR 461/460 va avea în compunere un vagon direct pe ruta Bucureşti Nord – Istanbul şi retur.
Program-pilot pentru navetiștii din marile orașe
Nu în ultimul rând, CFR Călători anunţă un nou program-pilot pentru deservirea şi sporirea atractivităţii traficului de navetă între zonele suburbane şi marile oraşe din toată ţara: va fi permisă călătoria posesorilor de abonamente valabile la trenuri Regio şi cu trenurile Interregio, pentru abonamentele emise pe distanţe de până la 30 de km. Această ofertă este valabilă începând cu data de 15 decembrie 2019 şi nu include trenurile în trafic internaţional.
Odată cu noul mers al trenurilor va fi introdus un nou serviciu de rezervare a locurilor, ca urmare a solicitării călătorilor, pentru trenurile Regio, la preţul de 1 leu, pe rutele: Bucureşti Obor – Constanţa şi retur, Bucureşti Nord/Basarab – Braşov şi retur, Bucureşti Nord – Buzău – Mărăşeşti şi retur, Bucureşti Nord/Basarab – Craiova şi retur, respectiv Buzău – Constanţa şi retur.