Dumitru Viorel Movilianu nu este un angajat obișnuit la CFR. Bărbatul de 43 de ani care lucrează ca impiegat de mișcare în stația Bălteni din județul Vaslui este, incognito, analist programator de securitate în cadrul Serviciului de Informaţi Externe (SIE)!
Sau cel puțin așa a pretins bărbatul, care și-a făcut un cont fals în care aborda mai multe femei, chiar dacă era căsătorit, cu nevasta acasă. Una dintre femeile pe care a încercat să le cucerească este o tânără profesoară de matematică din Iași.
Angajatul CFR care se dădea spion a fost condamnat pentru trafic de influență
Femeia, în vârstă de 24 de ani, l-a „mirosit” pe Movilianu și l-a dat în vileag oamenilor legii, pentru că acesta a încercat să o cucerească spunând că are pile la Inspectoratul Școlar și că o poate ajuta să își găsească o catedră. Acum angajatul CFR, „spion” în timpul liber, a primit o condamnare de 2 ani și două luni pentru trafic de influență. Sentința nu este încă definitivă și poate fi contestată.
Procurorii l-au acuzat pe individ că ar fi cerut bani și favoruri sexuale de la o femeie ce urma să susțină examenul de titularizare. Potrivit anchetatorilor, faptele au avut loc în perioada februarie – aprilie 2017. Oamenii legii au susținut că Movilianu ar fi cerut diverse sume de bani pentru o așa-numită „pilă” la Inspectorat, în timp ce partidele de sex le pretindea pentru el.
Stenogramele conversațiilor între profesoara de matematică și angajatul CFR care era spion SIE pe facebook
Angajatul CFR și tânăra profesoară s-au întâlnit pe facebook, unde au purtat mai multe conversații, pentru ca ulterior să vorbească și la telefon. Acesta a încercat să o păcălească pe tânără că ar lucra la SIE și să îi promită că poate vorbi cu pilele lui pentru un loc de profesoară în Iași, în schimbul unor favoruri sexuale, după cum arată stenogramele publicate de bzi.ro:
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
M.D.V. Scuze, eu sunt la serviciu. Îți răspund când pot… Dacă eram liber, veneam eu să te ajut. 24! Tinerică! Mulți înainte! Și… cum de nu ai prins post la o școală din Iași?
L.I.M. Mulțumesc! Păi, la titularizare nu am înțeles ce era în spatele cerinței la metodică (greșeala începătorului). Am scris ce se cerea exact. Și, de fapt, erau niște chestii ascunse care nu ies din enunț.
M.D.V. Înțeleg!
L.I.M. Așadar, am pierdut 30 de puncte. Deci, am luat 7.
M.D.V. Aha. Las’, că o să prinzi post anul ăsta!
L.I.M. Sper. Altfel…
M.D.V. Bănuiesc că se dă examen în fiecare an.
L.I.M. Da, în fiecare an se organizează. Dvs. ce vârstă aveți?
M.D.V. Poate ieșim la o cafea, să vorbim mai multe, ce zici? Nu promit, dar „am la mână”, cum se zice, doi inspectori școlari.
L.I.M. Mulți înainte!
M.D.V. Mersi mult! Și eu sunt căsătorit, deci e OK…. Mergem la sigur, cum se spune. Deci, dacă vrei, eu cred că te pot ajuta. Nu promit acum nimic… Să mai fac niste săpături, dar așa zic, că se poate să îți găsesc post în Iași. Depinde de tine… acum…
L.I.M. De mine?! Eu ce trebuie să fac?
M.D.V. Păi, pentru început, bem o cafea și… vorbim, vedem ce facem…
L.I.M. Vreau să știu ce condiții sunt de la început.
M.D.V. Nu e vorba despre condiții… Eu te ajut pe tine… tu pe mine… înțelegi tu… e serviciu contra serviciu…
L.I.M. Cu ce să vă ajut?
M.D.V. Și crede-mă că te pot ajuta în multe probleme… Ei, cu ce…! Vorbim la o cafea…
L.I.M. OK.
M.D.V. Înțelegi tu foarte bine în ce mod poate ajuta o femeie un bărbat… mai ales că esti profesoară… de mate’…
L.I.M. Nu ofer servicii sexuale. Nu cred că v-ar conveni ca soția dvs. să se culce cu cineva pentru un post.
M.D.V. Discutăm când ne vedem la o cafea… Ia și gândește de două ori înainte de a da un răspuns! În viață e… vorba aia: niciodată să nu spui niciodată! Pentru mine e valabilă! Te pot ajuta în multe chestii… dacă mă ajuți si tu… cum știe o femeie cel mai bine să ajute un bărbat. Gândește-te bine de tot, apoi îmi dai un răspuns. Mersi pentru timpul acordat și… ne auzim la un telefon.
Între timp cei doi au devenit amanți. Cu timpul, bărbatul chiar i-a oferit femeii o sumă de bani pentru a deveni amanta lui. Profesoara s-a prins însă că bărbatul nu este ceea ce pretinde, l-a înregistrat și l-a trimis în seama autorităților.