Meghan Markle nu mai are voie să iasă în public. Ducesa de Sussex a intrat oficial în concediu prenatal. Nu va mai lua parte la niciun eveniment oficial până după nașterea copilului. Va putea participa însă la unele evenimente ce țin de viața privată.
Meghan Markle este oficial în concediu prenatal
În vârstă de 37 de ani, Meghan Markle se află pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru naștere, soția prințului Harry fiind însărcinată în opt luni. La sfârșitul acestei luni, cei doi se vor muta la Frogmore Cottage, în așteptarea noului membru al familiei.
„Reprezentanţii palatului Kensington au confirmat că Meghan mai are întâlniri private în program, dar nu va mai participa la evenimente publice şi nici la angajamente regale oficiale, având în vedere că se pregăteşte de naştere” , relatează The Sun.
Meghan Markle așteaptă cu nerăbdarea nașterea primului său copil
Anul trecut, pe 15 octombrie, palatul Kensington a anunţat că ducesa Meghan de Sussex este însărcinată, iar copilul, al şaptelea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, urmează să vină pe lume în primăvara lui 2019. Meghan Markle și prințul Harry s-au căsătorit în luna mai a anului trecut, după o relație de doi ani, iar ceremonia a fost demnă de o nuntă regală, făcând înconjurul lumii.
În altă ordine de idei, se spune că Frogmore Cottage, unde Meghan Markle se va muta curând împreună cu soțul său, este un ținut bântuit. În apropierea noii case a cuplului princial se află un cimitir regal, unde își dorm somnul de veci câteva capete încoronate, împreună cu familiile lor. În zona respectivă se află un mausoleu regal unde sunt înmormântate trupurile Reginei Victoria și al Prințului Albert.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
De asemenea, acolo se găsesc mormintele mamei Reginei Victoria, al fostului Rege Edward al VIII-lea, dar și al soției lui, celebra Wallis Simpson, de dragul căreia acesta a și renunțat la tron. Tot în apropiere, se află și o capelă mică ce găzduiește nu mai puțin de 10 membri ai familiei regale încă din 1492, printre aceștia numărându-se și Prințesa Margaret. Rămâne de văzut cum se vor acomoda Meghan Markle și prințul Harry cu noii „colocatari