Autoritățile române au luat decizia de a transforma Spitalul Colentina din București în unitate COVID-19, dar medicii reclamă lipsa de echipament și de pregătire pentru un astfel de scenariu.
Medicii de la Spitalul Colentina reclamă lipsa de echipament: ”Toți suntem cam debusolați”
”Toți medicii ATI știm că mai repede sau mai târziu, toți vom ajunge să tratăm pacienții infectați cu noul conoravirus, dar noi, cei de la Colentina nu am văzut nici până în ziua de azi cum arată un combinezon de protecție sau o mască profesională. În schimb, îl vedem pe domnul manager Remus Mihalcea la televizor cum dă asigurări că spitalul este pregătit să preia cazuri de coronavirus”, a declarat un medic anestezist pentru Libertatea.
”Toți suntem cam debusolați deoarece colegii noștri de la Nasta au făcut câteva antrenamente privind echiparea cu combinezonul și masca înainte de a sosi primul pacient. Știm de la medicii din Italia și China că noi riscăm cel mai mult contaminarea atunci când ne dezbracăm de echipament, iar noi nici măcar nu știm cum arată”, a mai spus sursa citată.
”După articolul cu pacientul decedat, managerul i-a amenințat cu procuratura pe medicii de la ATI. Asta e o atitudine normală în aceste zile? Oricum, glumeam între noi, mai bine să ajungem la închisoare decât să lucrăm în aceste condiții cu COVID-19”, a continuat medicul de la Spitalul Colentina.
”Totul arată destul de înfricoșător pentru noi”
Cadrele medicale de la Spitalul Colentina sunt la fel de nedumerite în privința programul în care se va lucra în următoarea perioadă și mai ales de faptul că vor lucra în echipe multidisciplinare. Astfel, mediccilor de la ATI li se vor alătura chirurgii, dar și doctorii cu alte specializări.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
”Dacă un pacient infectat suferă de diabet o să existe în echipă și un diabetician, dacă un alt pacient suferă de apendicită acută un chirurg va interveni imediat. Asta am înțeles cu toții. Ce nu am înțeles este programul orar după care vom funcționa”, a precizat un medic de la Spitalul Colentina.
”Am înțeles că fiecare echipă va lucra în spital timp de o săptămână și apoi vom fi transferați la un hotel unde vom sta două săptămâni în carantină. Toți avem copii mici, familii acasă, așa că totul arată destul de înfricoșător pentru noi”, a adăugat un doctor de la ATI Colentina.
”Am citit totul despre noul coronavirus înainte de a ajunge boala în România. Acum, la televizor totul e despre coronavirus. La spital o să vedem numai coronavirus. Le-am spus colegilor că noi trebuie să ne facem stocuri de antidepresive”, a încheiat un alt medic.
Autoritățile române au luat decizia de a transforma Spitalul Colentina din București în spital COVID-19. Acest lucru înseamnă că, de acum încolo, aici vor fi internați doar pacienți cu simptomatologie specifică coronavirusului. Cu toate acestea, Nelu Tătaru, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a declarat că pacienții deja internați aici nu vor fi mutați la alte unități medicale, ci vor fi tratați în continuare până la externare.