China raportează un număr din ce în ce mai mic de infectări cu coronavirus și susțin că se întrevede sfârșitul epidemiei, însă medicii din teren sunt mult mai rezervați, scrie Financial Times, preluată de Mediafax.
Cazuri de infectare ignorate sau neraportate
Provincia Hubei a raportat un singur caz de coronavirus în ultima săptămână, iar restricțiile de călătorie au fost relaxate, în paralel cu retragerea unei mari părți a personalului medical adus din întreaga Chină când epidemia era la apogeu.
Însă medicii susțin că multe cazuri nu sunt raportate, iar pacienții asimptomatici nu sunt incluși în statisticile oficiale. Două asistente medicale din Wuhan au afirmat, sub protecția anonimatului, că sunt situații în care pacienții îndeplinesc criteriile pentru a fi declarați infectați, dar autoritățile ignoră acest lucru pentru a raporta cât mai puțin cazuri noi.
”Este extrem de îngrijorător să continuăm să facem reclamă cu zero noi cazuri”, spus una dintre ele.
În schimb autoritățile neagă orice încercare de mușamalizare a proporției problemei. ”În nicio circumstanță cazurile nu vor fi ascunse sau omise în încercarea de a ajunge la zero”, a dat asigurări Li Keqiang, premierul chinez.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17