Se anunță vremuri grele pentru pensionarii și salariații din întreaga țară, odată cu instalarea noului Guvern, condus foarte probabil de președintele PNL, Ludovic Orban. Cel puțin așa susține Marius Budăi, ministrul demis al Muncii, care ne îndeamnă să ne luăm gândul de la majorările promise pentru anul viitor.
Marius Budăi acuză Opoziția că vrea să taie pensiile și salariile
Într-un interviu acordat recent, acesta acuză formațiunile politice din Opoziție, în frunte cu Partidul Național Liberal, că evită să ofere mai multe detalii în legătură cu impozitarea progresivă, măsură pe care intenționează să o implementeze în momentul în care vor prelua puterea în mod oficial. În opinia fostului oficial, o astfel de atitudine îi face pe social-democrați îndreptățiți să creadă că vor urma tăieri semnificative.
„De ce nu ne spun colegii care îşi doresc să vină la Guvernare dacă vor continua cu implementarea Legii salarizării, dacă le vor majora salariile profesorilor, nu ne spun dacă la 1 septembrie 2022 se va majora valoarea punctului de pensie. Dacă nu ne spun aceste lucruri, suntem îndreptăţiţi să spunem că sunt tăieri. Mai ales că apare acea teorie a impozitării progresive, fără să ni se spună de la ce prag, cu ce plafon, cu ce procent”, a declarat Marius Budăi la România TV.
„Liderii PNL și USR au aruncat țara în haos”
Totodată, fostul ministru al Muncii a lansat un atac dur la adresa Opoziției, acuzându-i pe Ludovic Orban și Dan Barna, liderii PNL și USR, că vor să arunce țara în haos după adoptarea moțiunii de cenzură. Potrivit spuselor sale, cei doi se luptă pentru preluarea puterii, fără a avea „o soluţie pentru români şi pentru România„.
„Liderul PNL anunţă că se vrea premier. Cel al USR că vrea alegeri anticipate. Aceştia sunt cei care au aruncat ţara în haos. Nu au nicio soluţie pentru români şi România. O ţară neguvernată va duce la explozia cursului de schimb leu-euro, la instabilitate economică, la creşterea preţurilor, va speria investitorii şi deopotrivă pensionarii şi salariaţii. Aceasta este opoziţia. Nu dă doi bani pe români şi România, ci vede doar propriile interese electorale”, a mai spus Marius Budăi.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet