Margherita din Clejani s-a certat cu colega ei de echipă, Iuliana Luciu, la Asia Express. Artista a cedat nervos în momentul în care tot încerca să oprească o mașină din stradă, pentru a ajunge la destinația cerută de prezentatoarea Gina Pistol, iar Iuliana îi spunea că e în zadar.
Margherita din Clejani nu s-a mai putut abține atunci când a văzut că Iuliana Luciu îî tot spunea că nu va găsi un mijloc de transport și a sărit ca arsă! A făcut o criză de nervi și a făcut-o cu ou și cu oțet pe colega sa, fără să mai țină cont că este filmată!
Margherita și Iuliana Luciu s-au certat în plină stradă la Asia Expres
„Dacă vreau să întreb ceva, nu îmi zici tu, Iuliano. Lasă-mă dracu! Îmi bag… în tot. Mi-e rău, mi-e toate cele. Mă apucă spumele acum, nu mai fac nimic! Tot la autobuz am ajuns! Noi două nu ne potrivim, avem caractere diferite. Ocupă-te tu și caută tu. Ideile mele nu sunt bune pentru tine și ale tale nu sunt bune pentru mine. Am ajuns iar la autobuz! Mi-e rău!”, a spus nervoasă Marga.

La scandalul făcut de Margherita de la Clejani au asistat și oamenii de pe stradă, care se uitau la cântăreață ca la urs. Nu înțelegeau ce spune, dar o priveau cu real interes, mai ales atunci când bruneta focoasă, îmbrăcată destul de provocator, dar cu ditamai rucsacul în spate, a început să-și arunce și hărțile pe jos.
Iuliana Luciu și Margherita din Clejani s-au împăcat, într-un final
În cele din urmă, fetele și-au adus aminte că trebuie să formeze o echipă, dacă vor să câștige competiția și s-au îmăîcat. „Mi-am vărsat nervii pe Iuliana, săraca…asta este, am luat-o de la capăt”, a spus Margherita din Clejani la Asia Express.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ia-ți prima de meci de la MaxBet! Bonus de bun venit 3 în 1: 1000 lei sport + 444 rotiri gratuite + 50 lei la loterii
Concurenții se luptă pentru marele premiu de 30.000 de euro pus în joc la show-ul de televiziune transmis de Antena 1 în zilele de duminică, luni și marți, de la ora 20:00. Pentru marele premiu de 30.000 de mii de euro în joc s-au înscris 9 perechi de vedete care au de străbătut peste 4.000 de kilometri prin Sri Lanka și India.