Mara Bănică nu a avut o viață tocmai ușoaăr, dar mereu a reușit să treacă peste greutăți. Jurnalista a dezvăluit drama prin care a trecut în urmă cu aproape 10 ani. Vedeta a primit o veste bună și una rea în același timp, iar viața ei s-a schimbat radical.
Mara Bănică, dramă cumplită în urmă cu un deceniu
Mara Bănică și-a luat inima-n dinți și a vorbit despre una dintre cele mai traumatizante perioade prin care a trecut. Vedeta de la Antena 1 și-a dorit să devină mamă până să îndeplinească 35 de ani, iar visul i s-a îndeplinit fix așa cum a vrut, însă în același timp a aflat și o veste tristă.
Jurnalista a dezvăluit că se afla în America atunci când a aflat că va deveni mamă, însă la doar o lună de la vestea cea mare s-a despărțit de tatăl copilului. Din păcate, loviturile nu s-au oprit aici pentru că Mara a mai primit o veste tristă: tatăl ei fusese diagnosticat cu cancer.
Jurnalista a fost tentată să aleagă între copil și tată
Frumoasa jurnalistă a mai dezvăluit că inima sa era făcută bucăți și nu știa ce să aleagă: să renunțe la copil sau să revină în țară la tatăl ei. Mara Bănică a fost încurajată de un preot să nu renunțe la copilul din pântece.
„Eram într-o relaţie în America cu un băiat care era român, după vreo lună, m-a întrebat dacă mai vin. I-am spus că nu pentru că m-am îndrăgostit.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
Şi mă îndrăgostisem recunosc. Am avut o relaţie de câţiva ani, nu ştiu de ce s-a terminat.
Bărbaţii nu îşi doresc nici femei deştepte şi nici puternice. Nu există bărbat ca nu înşală, nu s-a născut. Există femei care să nu caute. Eu am zis clar că dacă până la 35 de ani nu mă căsătoresc, eu fac un copil, ceea ce am făcut.
Mara Bănică nu ține legătura cu tatăl copilului ei, Dima
Dima ştie că are un alt tată biologic, nu va avea o surpriză mai târziu. Nu am avut o relaţie cu acest om, nu eram din acelaşi mediu social. Am pus punct poveştii repede, după o lună.
Tată meu s-a îmbolnăvit de cancer şi eu am aflat că sunt însărcinată. Părintele mi-a zis că dacă eu iau o viaţă îmi ia şi Dumnezeu o viaţă”, a mărturisit Mara Bănică, relatează spynews.ro.