Manelistul Tzanca Uraganul a luat bătaie, live, pe Facebook, la o cântare. Knock out dintr-o singură lovitură. Video

Alex Năs   
în Stiri mondene
20/11/2019, 15:50
Manelistul Tzanca Uraganul a luat bătaie, live, pe Facebook, la o cântare. Knock out dintr-o singură lovitură. Video GALERIE FOTO
Tzanca Uraganul a luat bătaie în timpul unei cântări. Sursa foto - facebook

Manelistul Tzanca Uraganul a luat bătaie, live, pe Facebook, la o cântare. Acesta a fost lovit puternic, în față, în timp ce se transmitea în direct, pe o rețea de socializare, show-ul lui. Chiar unul dintre invitați l-a pocnit pe interpret care a fost făcut knock out dintr-o singură lovitură. Chefliul a lovit năprasnic, bine plasat și Tzanca Uraganul a văzut stele verzi. Manelistul s-a clătinat serios, după care s-a prăbuşit, pur și simplu, în spatele scenei.

Manelistul Tzanca Uraganul a luat bătaie, live, pe Facebook, la o cântare

Totul s-a petrecut în ţipetele de indignare ale celorlalţi invitaţi. Imaginile au ajuns pe internet și au devenit deja virale în mediul online. Trebuie să știți că Tzanca Uraganul este un obișnuit al petrecerilor ținute de interlopi, acesta fiind chemat mereu să-i distreze și să le cânte până în zori. Nu toată lumea a fost însă încântată de prestația manelistului sau de dedicaţiile strigate de acesta. Unul dintre cheflii „i-a dat perversa” lui Tzanca, pe care l-a lovit cu un croşeu necruţător de dreapta.

De remarcat că mai multe persoane au sărit imediat in apărarea manelistului şi l-au certat pe individul respectiv pentru gestul său. Tzanca a fost prezent şi în alaiul de eliberare pentru celebrul interlop Nicolae „Pian” Duduianu (unchiul său), pentru care a cântat câteva melodii. Deocamdată nu se știe despre ce eveniment este vorba. Manelistul nu este singurul care cântă pentru lumea interlopă și traversează astfel de momente șocante. Florin Salam și-a luat și el bătaie de la un interlop chiar în timpul cântării.

Knock out dintr-o singură lovitură

Gestul de a-l lovi pe Tzanca Uraganul a fost îndelung contestat pe internet. Sute de oameni au reacționat pe rețelele de socializare, iar unii vorbesc chiar despre o răzbunare. „Cum să-i dai bătaie unui lăutar care îți face plăcerile? Doamne, ferește, să vedeți acum ce rău este după aia!”, scrie cineva. „O să plătească el mult și bine”,  a notat o altă persoană care a văzut filmarea.

„Noi nu ne dam boieri si nici bombardieri / Traim frumos si n-avem arfe de bancheri / Decat sa va luati cu noi, stati in patratica voastra / Luati-va pantofii in mana cand treceti pe strada noastra” sunt versurile unei melodii pe care o interpretează mai mereu la petreceri Tzanca Uraganul

 

 

 

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Am înțeles