Anii au trecut iar Maia, fiica lui Teo Trandafir, s-a transformat într-o adevărată domnișoară. Fata se descoperă în fiecare zi și a ajuns, pe cât posibil la această vârstă, să-și contureze și un stil vestimentar. Iar, pe lângă mama sa, pe care o consideră una dintre cele mai bune prietene, mai are și amice de vârsta ei cu care iese frecvent.
De pildă, miercuri, tânăra a ieșit la mall și a ales să imortalizeze momentele pline de bucurie alături de prietenele sale. Revenind însă la relația cu mama sa, cele două sunt surprinse în orice ipostază numai împreună, ceea ce validează faptul că acestea se înțeleg de minune.
Fiica lui Teo Trandafir, Maia, apariție spectaculoasă la mall
E cert că cele două trebuiau să se întâlnească în această viață. E știut că Maia a ales-o cândva pe Teo pentru a-i fi mamă, această fiind adoptată, iar despre avatajele și dezavantajele de a-i fi părinte a vorbit chiar prezentatoarea de televiziune.
„S-a născut așa, nu percepe altfel. Chiar o întreba o tipă cum e să fii fata lui Teo Trandafir, și eram și eu de față și mi-am dat seama că nu îmi pusesem problema atât de serios pe cât ar fi trebuit. Și i-a explicat doamnei respective că sunt avantaje, dar și dezavantaje, faptul că tu trebuie să demonstrezi mai mult decât alții, că tu trebuie să fii mai puțin contestabilă, pentru că se presupune că tu ești fata lui Teo Trandafir și că ție ți se cuvin anumite lucruri.
”N-aș putea să spun mamă cuiva care nu s-a implicat sub nicio formă în ce știu azi”
E ca la mine cu examenul de șofer. Când am dat eu examenul pentru permis, m-au ținut mult mai mult decât pe ceilalți concurenți, pentru că eram doamna Teo și în spatele meu era o mașină de Poliție.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
M-au dus pe un traseu pe care mergea toată lumea, doar că m-au ținut mult mai mult, tocmai ca să se asigure că doamna Teo nu face porcării”, a declarat Teo pentru revista Viva!. De cealaltă parte, sentimentele sunt împărtășite întru totul, Maia afirmând la orice oră că nu ar fi putut să spună altcuiva cuvântul sfânt.
”N-aş putea să spun mamă cuiva care nu s-a implicat sub nicio formă în cultura pe care o am, în ce ştiu azi…Şi asta cu sângele, după părerea mea nu e cea mai potrivită chestie. Sunt fraţi de sânge care nu se înţeleg şi copii de sânge şi tot felul…care nu au relaţii tocmai potrivite cu părinţii lor”, a declarat Maia.