Jurnalista Magda Vasiliu a transmis un mesaj în urma mișcării #șîeu, cea privind autostrăzile din România, care a adunat mii de oameni din țară pentru o zi, ziua de vineri, 15 martie. Despre campania ”România vrea autostrăzi”, ziarista spune că nu va aduce nicio schimbare concretă.
Magda Vasiliu a transmis un mesaj despre mișcarea #șîeu
Cât despre inițiativa suceveanului Ștefan Mandachi, afaceristul care a construit singurul metru de autostradă din Moldova, spune că „și-a făcut o publicitate enormă cu bani puțini”, adăugând că „dacă te duce capul și ai ceva sprijin de la spate, poți să-ți faci publicitate cu bani puțini și poți manipula un pic online”.
„Am asistat, la fel ca tot românul, la chestia asta cu #sîeu. Evident că orice om normal la cap, care trăieşte în secolul ăsta, îşi doreşte autostrăzi. Şi nu doar în Moldova. Curentul online generat de metrul de autostradă construit de un afacerist moldovean a fost OK. Dar atât. Nu cred că se aşteaptă careva să se şi întâmple concret ceva în materie de autostrăzi doar că ne-am pus un #şîeu la poza de profil.
”Afaceristul moldovean și-a făcut publicitate cu bani puțini”
Afaceristul moldovean şi-a făcut o publicitate enormă cu bani puţini. Enormă. Şi cei care au ieşit în stradă în Moldova nu ar fi votat oricum PSD, pentru că electoratul PSD din Moldova e în general format din oameni simpli, fără multă instruire, fără cont pe FB, care seara nu stau la emisiuni TV politice. Nu. Seara hrănesc vaci/porci/găini, mănâncă şi se culcă, pentru că a doua zi la 5 dimineaţa muncesc pământul. Vrem autostrăzi? Nu cu chestii simbolice gen #metoo se obţin… Cosmin Stoian îşi aduce aminte… Un grec pe care l-am cunoscut aici, la Roma, dar care trăieşte la Bucureşti ne spunea zâmbind ironic: «Ce proteste sunt astea ale voastre?
Vă ţin ăia împrejmuiţi cu garduri în Piaţa Victoriei. La 8 vă dau drumul şi plecaţi acasă… Noi am dat foc şi nu ne-am oprit până n-au făcut ca noi!». Eu nu zic să dăm foc… Dar nici cu statusuri pe Facebook nu vom obţine nimic… Concluzia mea e că dacă te duce capul şi ai ceva sprijin de la spate, poţi să-ţi faci publicitate cu bani puţini. Şi poţi manipula un pic online. Atât. De aici până la vreo autostradă în Moldova e cale lungă”, a scris jurnalista.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet