Mădălina Pamfile, mămică pentru a doua oară! Fosta „elevă” a lui Radu Mazăre a născut o fetiță

Bogdan Solomon    Cristiana Astefanoaiei   
în Stiri mondene
27/02/2020, 17:05
Mădălina Pamfile, mămică pentru a doua oară! Fosta „elevă” a lui Radu Mazăre a născut o fetiță
Mădălina Pamfile a devenit mămică pentru a doua oară. Sursa foto: Instagram

Fericire fără margini în familia Mădălinei Pamfile, după ce fosta asistentă TV a devenit mămică pentru a doua oară. În cursul zilei de joi, 27 februarie, bruneta care altădată făcea furori în emisiunile de tip tabloid, sucind mințile bărbaților datorită formelor sale de invidiat, a adus pe lume o fetiță frumoasă și sănătoasă, pe nume Samira. Mândra nevoie mare, frumoasa mămică a ținut să împărtășească acest moment special din viața sa cu toți cei care îi urmăresc activitatea în mediul online.

Samira, fetița Mădălinei Pamfile, a venit pe lume în această dimineață. Prima imagine cu bebelușul

Mai exact, la doar câteva ore după ce a ieșit din operație, Mădălina a publicat pe rețelele de socializare o fotografie care nu mai are nevoie de nicio prezentare. „#welcome #Samira#27.02.2020”, a scris vedeta, atașând imaginea cu micuța sa prințesă, fără a-i, dezvălui, însă, chipul.

Chiar și așa, internauții au apreciat postarea și i-au transmis fostei asistente TV nenumărate mesaje cu felicitări. „Să vă trăiască fetița. Multă sănătate, Mădălina”, „Sofia are de acum o surioară. Să crească mare și fericită”, sau „Ce mă bucur pentru voi. Un copil este cel mai mare dar de la Dumnezeu. Să vă triască și să fiți fericiți împreună. Aveți cea mai frumoasă familie”, sunt doar câteva dintre comentariile fanilor.

Mădălina Pamfile a avut o relație cu Radu Mazăre

Până să devină femeie de casă și să renunțe definitiv la lumina reflectoarelor, Mădălina Pamfile s-a remarcat printr-o viață amoroasă destul de… zbuciumată. Prin așternuturile focoasei brunete a trecut la un moment dat și Radu Mazăre. De altfel, intrarea sa în showbiz-ul românesc s-a produs chiar la brațul fostului primar al Constanței, Radu Mazăre.

Prima imagine cu Samira, fetița Mădălinei Pamfile. Sursa foto: Instagram
Prima imagine cu Samira, fetița Mădălinei Pamfile. Sursa foto: Instagram

Între timp, Mădălina și-a găsit fericirea în brațele unui om de afaceri care i-a dăruit două fetițe superbe, așa că omul care a păstorit vreme de 15 ani orașul de la malul Mării Negre nu îi mai tulbură inima sau gândurile. Cu toate acestea, într-un interviu acordat în urmă cu ceva timp, vedeta a recunoscut că experiența a ajutat-o să se maturizeze, mai ales că pe atunci abia dacă împlinise 18 ani.

E un subiect care a trecut. Cred că e prea devreme să te îndrăgosteşti la 18-19 ani. Poate am crezut că sunt îndrăgostită, dar mi-am revenit. Am avut ce învăţa de la omul acesta.

Oricând ai ce învăţa de la un om mai mare ca tine, pornind de la cum să te îmbraci, cum să stai la masă, cum să mănânci, lucruri pe care un copil de 20 de ani n-ar putea să te înveţe. A fost o experienţă de viaţă şi atât. Dacă ne întâlnim ne salutăm, nu e nici o problemă”, spunea Mădălina Pamfile.

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×