Încă din momentul învestirii sale în funcție, premierul Ludovic Orban și-a asumat public obiectivul eliminării pensiilor speciale, criticate în nenumărate rânduri de cetățenii români. În urma discuțiilor purtate pe această temă joi dimineață cu reprezentanții Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), șeful Executivului a solicitat ca proiectul legislativ să fie redezbătut în comisia de specialitate din cadrul Camerei Deputaților.
Ludovic Orban cere ca proiectul Legii pensiilor speciale să fie redezbătut. Liberalii contestă amendamentele lui Adrian Solomon
Totodată, prim-ministrul a subliniat faptul că actul normativ nu a fost inițiat de Guvernul său, motiv pentru care adoptarea sa în forma actuală va rămâne la latitudinea grupurilor parlamentare. Printre argumentele invocate în sprijinul solicitării sale se numără amendamentele propuse de deputatul PSD, Adrian Solomon. Potrivit acestuia, o dată cu pensiile speciale, ar trebui eliminate și indemnizaţiile de merit pentru artişti şi sportivi, precum şi drepturile altor categorii profesionale.
„Există câteva motive pentru care ar trebui redezbătută. În ceea ce ne priveşte pe noi, suntem categoric împotriva amendamentelor formulate de Adrian Solomon – de exemplu, în ceea ce priveşte tăierea pensiilor viagere pentru sportivii care au obţinut medalii la competiţii, olimpiadă, campionate mondiale.
Nu sunt de acord cu tăierea indemnizaţiilor de merit pentru oamenii de cultură, pentru academicieni şi mai sunt alte câteva categorii. Sigur, asta urmează să se discute în Parlament. Acest proiect de lege nu este iniţiat de Guvern şi, ca atare, va depinde de poziţionarea grupurilor parlamentare, a declarat Ludovic Orban.
Actul normativ ar putea fi adoptat în forma actuală. Totul rămâne la latitudinea parlamentarilor
Chestionat în privința posibilității ca Legea pensiilor speciale să fie adoptată în Parlament în forma sa actuală, proaspăt ieșită din comisia de specialitate, premierul a recunoscut că situația este destul de delicată. Întrucât actul normativ nu a fost inițiat de actualul Guvern, totul rămâne la latitudinea parlamentarilor.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
„Suntem puşi într-o situaţie delicată, pentru că nu noi am fost iniţiatorii proiectului de lege, care a fost modificat prin amendamentele susţinute de PSD, care a introdus nişte amendamente pe care noi nu le-am susţinut într-un proiect de lege iniţiat de noi„, a explicat Ludovic Orban.
Reamintim că în luna decembrie, Comisia pentru muncă din Camera Deputaţilor a întocmit raport favorabil pentru proiectul de lege care vizează eliminarea pensiilor speciale, excepţie făcând cele destinate militarilor şi structurilor din cadrul MAI. La acea vreme, a fost introdus un amendament al deputatului PSD Adrian Solomon, prin care se elimină inclusiv indemnizaţiile de merit pentru artişti şi sportivi, precum şi drepturile altor categorii profesionale.