Ludovic Orban anunță deja măsuri de austeritate continuând să dea vina pe greaua moștenire după ce a declarat că PSD a lăsat multe găuri în bugetul țării. Premierul României spune că va trebui să strângem cureaua în perioada următoare.
Ludovic Orban anunță deja austeritatea
Orban s-a văzut cu liberalii din județul Argeș, în reședința acestui județ, unde le-a spus că perspectivele pentru anul 2020, dat fiind deficitul bugeta, nu sunt tocmai plăcute. Anul 2020 va fi unul de constrângeri foarte mari din punct de vedere financiar, avertizează Orban.
„Pur şi simplu acest deficit bugetar este creat doar de tipul de politică clientelară pe care ei l-au generat şi de modul de sifonare a banilor publici pe care l-au promovat. Evident că acest deficit bugetar va exista şi ne va crea nişte constrângeri extrem de mari în anul viitor, pentru că e clar că în anul viitor va trebui să strângem cureaua”, a declarat Orban la Pitești, scrie știripesurse.ro.
Salariile și pensiile, o confuzie totală
Premierul Ludovic Orban își asumă în acest fel măsuri care vizează o perioadă mai largă de guvernare, deși președintele a spus că acesta este doar un guvern de tranziție și că susține organizarea alegerilor anticipate la anul.
Cu toate aceste mesaje apocaliptice, există persoane din guvernul liberal care dau asigurări că lucrurile se vor remedia pe parcurs. Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a ieșit zilele trecute în fața presei cu o plăcuță pe care scria „Nu tăiem pensii”, dorind în acest fel să îi liniștească pe pensionari, acuzând pesediștii de manipulare.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
O altă asigurare dată de guvernul PNL este creșterea salariului minim în anul 2020, dar raportat la principalele cifre care pun în funcțiune economia: deficit, productivitate etc. În expunerea mesajelor de la Pitești, Orban a spus că PSD nu a folosit banii pe care îi avea pe mână pentru a construi ceva.
„De asemenea, este foarte important să transmiteţi un mesaj foarte simplu, nu numai că au provocat deficit, dar au provocat deficit fără să facă nimic pentru oameni, să facă şi ei trei tronsoane de autostradă, un spital regional”, a mai declarat Orban la Pitești.