Lora e în doliu! Mama cântăreței a murit: „Ai plecat cu jumătate din inima mea”

Claudiu Ilie   
în Stiri de ultima ora
26/01/2020, 19:20
Lora e în doliu! Mama cântăreței a murit: „Ai plecat cu jumătate din inima mea”
Doliu în familia cântăreței Lora! A murit mama ei *foto: instagram Lora

Doliu în familia artistei Lora. Îndrăgita cântăreață a anunțat pe contul său de instagram faptul că mama ei a trecut în neființă. Artista a publicat și un mesaj emoționant și mai multe versuri dedicate mamei sale.

Doliu în familia căntâreței Lora, după decesul mamei sale

Vestea privind moartea mamei Lorei a fost publicată de artistă pe instagram. Ea și-a însoțit postarea și de două versuri din poezia „Repetabila povară” a regretatului poet, Adrian Păunescu.

„Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând…”, a scris Lora la postarea de pe instagram, în care a scris și un mesaj pentru mama ei: „Drum lin mama scumpă..ai plecat cu jumătate din inima mea”.

Ajunsă între timp la 37 de ani, „Lora”, pe numele ei real Laura Petrescu, a devenit cunoscută după ce a participat în 2004 la emisiunea „Star Factory” de pe Prima Tv. Din 2006 a făcut parte timp de patru ani din formația Wassabi, sub îndrumarea lui Marius Moga. Din 2010 Lora a început o carieră solo.

Printre cele mai importante single-uri ale sale se numără piesele „Puișor”, „Rămas bun” sau „Dragă”, dar și colaborările cu Doddy în „Dor să te ador” și „Bine Mersi” sau melodia  „Viața bună” din 2009, cântată alături de Keo și Puya.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×