Când vine vorba despre locuri noi de muncă, județele monoindustriale din România se focusează pe investiții străine. De această dată, este vorba despre Deva. În acest județ, o companie belgiană investește 40 de miloane de euro și promite 300 de locuri noi de muncă. Mai exact, societatea străină dorește să construiască un centru logistic și hale industriale pe un teren la ieșirea din Deva.
De altfel, este prima investiție străină de acest fel în oraș din ultimii 10 ani. Cele 15 hectare de teren cumpărate de investitor sunt modificate în zona industrială, iar costurile estimate sunt de 40 de milioane de euro. Planul este acesta: pe jumătate din suprafață va fi ridicat un centru logistic, iar pe cealaltă vor fi construite hale industriale pentru care investitorul belgian are deja semnate contractele de închiriere.
Noi locuri de muncă în România. Un investitor belgian vrea să deschidă, în Deva, un centru logistic
În acest moment, se lucrează la foc continuu, căci lucrările trebuie terminate cel târziu până la începutul luni august. Primarul orașului Deva s-a declarat încântat de proiectul de o asemenea amploare. ”O investiţie de peste 40 de milionae de euro, care va genera peste 300 de locuri de muncă şi câteva sute de mii de lei bune în fiecare an impozit pe clădiri, pe teren, pe salarii”, a declarat Florin Oancea.
Hunedoara, fost județ monoindustrial, avea la finele anului precedent o rată a șomajului de 3,43%, adică cel puțin peste 6.000 de persoane care căutau activ un loc de muncă. Însă, pe lângă cele 3.000 de locuri de muncă pe care le promite investitorul belgian, și un grup de germani va deschide o fabrică de mașini de spălat la Simeria.
Suma pusă în joc este estimată la 110 milioane de euro și va crea 700 de slujbe pentru oamenii din oraș ori din aproapiere. Cu toate acestea, în acest context, producția ar urma să înceapă abia în 2021.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ponturi pariuri Poli Iași – FCSB (23.12.2024). Cine încheie 2024 bine?