Dobromir este localitatea din România unde toți locuitorii sunt asistați social sau primesc bani de la stat. Comuna situată la 80 de kilometri distanță de Constanța are 3.007 locuitori, dintre care 975 sunt adulți care nu au un loc de muncă și nici alte surse de venituri și primesc ajutor de la stat.
În Dobromir sunt 1.634 de copii care primesc alocație și 100 de pensionari. Alte câteva sute de oameni sunt plecați din comună, fie în țară, fie în străinătate. Pentru a ajunge în Dobromir trebuie să mergi pe un drum județean care trece printr-o pădure de foioase, prin zona fostelor sate otomane. Nu sunt indicatoare, așa că trebuie să știi când să cobori și să o iei pe un drum care pare că nu duce nicăieri. Comuna Dobromir se află la granița cu Bulgaria și este alcătuită din satele Lespezi, Văleni, Pădureni, Cetatea și Dobromiru din Deal.
Dobromir, localitatea din România unde toți locuitorii sunt asistați social sau primesc bani de la stat
Fiind situată la peste 80 de kilometri de Constanța, localitatea Dobromir nu este căutată de cei de la Forțele de Muncă. „Ne-au zis că trebuie să fie maximum 50 de kilometri de Constanța, ca să îi ia la muncă. Ei s-ar duce”, povestește un localnic. Medgidia se află ceva mai aproape, la 50 de kilometri dinstanță, însă în oraș nu sunt locuri de muncă. Și chiar dacă ar fi, oamenilor le-ar fi mult prea greu să facă naveta, mai ales în iernile geroase, când drumurile sunt închise.
Primarul din localitate, care a fost condamnat definitiv la 6 luni de închisoare cu suspendare pentru că ar fi eliberat documente false și ar fi vândut de două ori același teren, îi scoate la muncă, iar oamenii nu spun nu. Știu că dacă refuză, pot rămâne fără ajutorul social primit de la stat. Fie că primesc pensii, alocații sau ajutor social, se poate spune că toți locuitorii trăiesc din banii statului. Sunt însă și câțiva oameni care reușesc să realizeze venituri proprii.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet