Lidia Fecioru a povestit totul despre cum și-a pierdut sora la emisiunea Adevăruri Ascunse de la Antena 3! „Tot ceea ce avem și trăim e scris în aură. Ca să-mi curăț aura, am să mulțumesc tuturor celor care mi-au transmis condoleanțe și au fost alături de mine. În felul acesta, ne curățăm de foarte multe ori: să mulțumim celor din jurul nostru”, a spus aceasta
Lidia Fecioru, totul despre cum și-a pierdut sora!
„A fost o confuzie. Noi suntem patru surori. A decedat sora cea mare. Ca orice român ce își dorește să trăiască un pic mai bine, să-și facă o casă mai frumoasă, lucra în străinătate. Acolo și-a găsit sfârșitul. Mulțumesc firmei care s-a ocupat de repatriere.
Să știți că avem oameni minunați, de o corectitudine rar întâlnită. Încă mai există oameni care au ceva pentru țara aceasta, ceea ce e foarte frumos. Cât timp nu ne vom respecta, aura noastră se încrâncenează. Și așa ne îmbolnăvim. E foarte, foarte important! Am găsit-o pe sora mea internată într-un mare spital.
„Dacă nu ai zile, poți să ai aparatura lumii”
Era în comă, dar era ca într-o navă spațială: atâta aparatură avea în jurul ei. Dacă nu ai zile, poți să ai aparatura lumii…E important să respectăm oamenii din jurul nostru, să ne respectăm istoria.
Am văzut umanitate pe fața oamenilor. (…) M-a îmbrățișat medicul care o trata pe sora mea. E o curățare a aurei. Îmbrățișarea aceea… el a avut compasiune pentru durerea mea”, a mai spus Lidia Fecioru.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17