Renumitul toboșar nigerian Tony Allen a încetat din viață la vârsta de 79 de ani, într-un spital din orașul său natal Paris. Numeroși artiști au ținut să aducă un tribut celui care a fost legendarul pionier al genului Afrobeat.
Unul dintre marii toboșari ai lumii a murit. Tony Allen avea 79 de ani
Tony Allen a fost unul dintre cei mai buni și mai apreciați toboșari din întreaga lume. Renumitul artist care a ajutat la definirea genului muzical Afrobeat în urmă cu mai bine de 40 de ani a încetat din viață la vârsta de 79 de ani, relatează BBC.
Managerul său, Eric Trosset, a declarat că artistul a început să se simtă rău fiind preluat câteva ore mai târziu de o ambulanță chiar din locuința sa din Paris. Momentan nu se cunoaște cauza exactă a morții sale, însă se știe că acesta nu a murit de coronavirus.
„Nu se cunoaște cauza exactă a morții. Era într-o formă fizică destul de bună, totul a fost brusc. Am vorbit cu el joi, 30 aprilie, la ora 13:00, iar două ore mai târziu a început să se simtă rău și a fost transportat la spitalul Pompidou, unde a murit”, a spus Trosset.
Omagii și mesaje de condoleanțe pentru renumitul artist Tony Allen
Foarte multe vedete care l-au cunoscut sau au lucrat alături de legendarul toboșar au ținut să transmită mesaje de condoleanțe și omagii celui care a fost Tony Allen, un îndrăgit artist care a ajutat la definirea unui stil muzical în anii ’70.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Originar din Nigeria, Tony Allen și Fela Kuti, au pus bazele genului Afrobeat, punând totodată și o trupă foarte apreciată în urmă cu mulți ani intitulată Africa.
Basistul de la Chili Peppers Flea a mărturisit că i-a făcut plăcere să lucreze alături de Tony Allen, sublinind faptul că colaborarea dintre ei a fost una minunată, numindu-l totodată „unul dintre cei mai mari toboșari de până acum”.
Ce înseamnă stilul muzical Afrobeat și ce influențe are
Afrobeat combină mai multe stiluri muzicale din Africa de Vest cu influențele americane din funk și jazz. Allen a fost descris în trecut de Brian Eno drept unul dintre „marii muzicieni ai secolului XX – și XXI”.
Artistul a colaborat cu nume grele din industria muzicală printre care se numără Blur, Damon Albarn sau basistul Clash. Alături de supergrupul „The Good, the Bad & the Queen” Tony Allen a lansat două albume de-a lungul anilor.
Cariera şi povestea de viaţă a lui Allen au fost documentate în autobiografia sa intitulată „Tony Allen: Master Drummer of Afrobeat” care a apărut în anul 2013.