Lee Fierro, cunoscută pentru rolul din filmul „Fălci”, a murit din cauza coronavirusului. Actrița avea 91 de ani

Alexa Serdan   
în Stiri mondene
07/04/2020, 12:32
Lee Fierro, cunoscută pentru rolul din filmul „Fălci”, a murit din cauza coronavirusului. Actrița avea 91 de ani
Lee Fierro, cunoscută pentru rolul din filmul „Fălci”, a murit din cauza coronavirusului. Actrița avea 91 de ani. Sursa foto: Instagram.com

Lee Fierro, actrița de origine americană care a deținut un rol remarcabil în filmul horror „Jaws” (Fălci), a încetat din viață la vârsta de 91 de ani. Cauza morții renumitei actrițe a fost noul tip de coronavirus care i-a accentuat bolile de care suferea aceasta.

Actrița Lee Fierro a murit la vârsta de 91 de ani din cauza COVID-19

Decesul actriței Lee Fierro a survenit duminică, 5 aprilie, în urma complicațiilor pe care le-a suferit după ce a contactat noul tip de coronavirus. Trecerea în neființă a vedetei a fost confirmată de directorul artistic la Island Theatre Workshop Kevin Ryan.

Vrei să citești acasă, în siguranță, TAIFASURI, revista ta preferată? Abonează te ACUM doar la oficiile Poștei Române! Surprize + CD urile preferate doar pentru ABONAŢII TAIFASURI

Renumita actriță din filmul horror clasic regizat de Steven Spielberg avea 91 de ani, iar cu puțin timp înainte de a fi confirmată pozitiv la testul cu COVID-19 se mutase într-un centru rezidenţial asistat din Ohio, informează DPA.

Actrița din filmul „Fălci” a îndrumat timp de 4 decenii copiii spre actorie

Lee Fierro a trăit mai bine de 4 decenii pe insula Martha’s Vineyard din Massachusetts unde a predat şi îndrumat peste o mie de copii către teatru. Actrița a cochetat de-a lungul timpului și cu afacerile și regia, iar Kevin Ryan are numai cuvinte de laudă la adresa ei.

„Singurul cuvânt care îmi vine în minte când mă gândesc la Lee este dăruirea. Am urmărit-o ca actriţă, regizoare şi femeie de afaceri şi apoi am devenit prieteni. Ea a fost profesoara şi mentorul meu”, a spus Kevin Ryan pentru Martha’s Vineyard Times.

Pandemia de coronavirus nu ține cont de rang, religie sau vârstă

Printre actorii care și-au pierdut viața din cauza infecției cu COVID-19 se numără și starul seriei Netflix „You” Mark Blum. Actorul a murit la vârsta de 69 de ani din cauza complicaţiilor provocate de noul tip de coronavirus, într-un spital din New York.

„El a rostit întotdeauna adevărul și a făcut un serviciu minunat în informarea membrilor comunității noastre despre aspectele uniunii, ori de câte ori a avut ocazia”, a declarat vicepreședinte executiv și președinte din New York al Federației Americane de Artiști de Televiziune și Radio (SAG-AFTRA) Screen Actors, Rebecca Damon, informează capital.ro.

Și pentru că pandemia de coronavirus nu ține cont de rang, religie, vârstă sau statut perioada aceasta tot mai multe personalități și vedete și-au pierdut viața din cauza acestui virus.

Actrița italiană Lucia Bosé, dramaturgul Terrence McNally, câștigător al premiului Tony (81 de ani) sau starul afro-jazz Manu Dibango și-au pierdut viața după ce au fost infectați cu virusul din China.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Am înțeles