Președintele României, Klaus Iohannis, consideră că bugetul adoptat vineri de Parlament pentru anul 2019 „arată disprețul total al coaliției majoritare față de așteptările românilor” și „reprezintă cel mai elocvent exemplu al unei guvernări care amanetează viitorul românilor”.
„Președintele Klaus Iohannis atrage atenția că bugetul este construit în mod superficial, bazat pe cifre supraestimate în raport cu realitățile economice, neglijează investițiile și prejudiciază nevoile reale ale românilor de a beneficia de infrastructură, de autostrăzi, de școli, spitale, grădinițe, adică tocmai ceea ce PSD a promis și nu face. Este inacceptabil să vinzi iluzii românilor și să prezinți bugetul pe 2019 drept un buget al investițiilor, când, în realitate, bugetul prevede reducerea semnificativă a investițiilor din fonduri naționale la nivel local față de anul 2018”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.
Președintele Klaus Iohannis laudă dublarea alocației pentru copii, „o victorie importantă a opoziției”
În plus, președintele Klaus Iohannis spune că PSD și ALDE au venit în Parlament cu proiectul de buget „cu o întârziere nepermis de mare față de termenul legal” și că bugetul rezultat „nu poate fi executat”.
Președintele laudă creșterea alocațiilor pentru copii și cataloghează inițiativa drept „un amendament care aduce beneficii reale pentru milioane de familii din România”, dar și „o victorie importantă a opoziției”, însă critică faptul că bugetul „neglijează persoanele cu dizabilități și copiii orfani”.
Președintele Iohannis îl contrazice pe dragnea, în ceea ce privește bugetele locale
„PSD nu doar că ignoră situația persoanelor cu dizabilități, dar pedepsește într-un mod cinic sute de mii de persoane cu dizabilități grave, precum și familiile acestora. În bugetul PSD-ALDE pe 2019, cheltuielile pentru persoanele cu dizabilități sunt lăsate integral în sarcina autorităților locale. În contextul situației critice în care sunt aduse autoritățile locale în ceea ce privește alocările bugetare, există riscul imposibilității de plată a tuturor cheltuielilor aferente persoanelor din sistemul de asistență socială”, mai susține Iohannis.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
„Președintele Klaus Iohannis subliniază că PSD și ALDE au dus populismul și demagogia în zona iresponsabilității grave, prin punerea în pericol a stabilității și predictibilității economice”, se mai arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.