Aproape jumătate din roșiile din programul „Tomate românești” conțin reziduuri de pesticid, arată cei de la lantulalimentar.ro, care au publicat o analiză făcută de Agenția Națională Fitosanitară, aflată în subordinea Ministerului Agriculturii. Programul a fost anunțat cu surle și trâmbițe de fostul președinte PSD și al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, cel care arăta că roșiile importate în România sunt pline de „otravă și chimicale”.
O jumătate din „Tomatelele românești” prezintă urme de pesticid
Potrivit sursei citate, inspectorii fitosanitari au prelevat 412 probe de tomate cultivate în cadrul programului și au analizat în total 419 probe. Celelalte 7 probe au provenit din culturi care nu au fost înscrise în program.
Din totalul probelor analizate de Laboratorul pentru Controlul Reziduurilor de Pesticide în Plante și Produse Vegetale, 192 de probe, adică 46%, au fost depistate cu reziduuri de pesticide, din care una a conținut reziduuri peste nivelul maxim admis. De asemenea, celelalte 227 de probe nu au conținut reziduuri de pesticide, potrivit raportului publicat de Agenția Națională Fitosanitară.
Alte 256 de probe de tomate, fără precizarea dacă au fost prelevate și din culturi înscrise în program, au fost analizate de Laboratorul Regional pentru Controlul Reziduurilor de Pesticide din Plante și Produse din Plante Mureș, iar rezultatele au arătat un procent de 31,64 % (81 de probe) cu reziduuri de pesticide.
În acest caz legumele cu cel mai mare procent de reziduuri de pesticide sunt salata, roșiile și castraveții.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Liviu Dragnea și roșiile românești
Programul „tomate românești” a fost folosit anul trecut de Liviu Dragnea și PSD în timpul campaniei pentru alegerile europarlamentare. Atunci, Dragnea se lăuda că roșiile din acest program nu conțin otrăvuri sau chimicale:
„Dacă mergi în Franţa sau Germania şi mănânci o roşie din magazin, oricum nu e ca roşia românească pentru că nu are nimeni în lume pământul pe care l-a dat Dumnezeu aici, în România, dar, oricum are ceva gust faţă de roşiile pe care le mănânci în Bucureşti. Eu, azi dimineaţă, am încercat să mănânc o roşie, am mâncat doar o felie, nu am putut să mai mănânc, dacă închizi ochii, nu ştii ce mănânci.
Programul ăsta a fost bun cu trei mii de euro pentru tomate, trebuie să prezinte ministrul un program mult mai agresiv de sprijin pentru că nu ne batem cu o armată de copii, ne batem cu armate grele, România e inundată de carne congelată, e inundată de fructe şi legume aduse de peste tot despre care nimeni nu ştie câtă otravă sau câte chimicale conţin în ele la preţuri de nimic.
Până să iasă românii cu roşiile preţul pe piaţă este unul, când ies românii cu roşiile ăia vin la un leu, păi înseamnă că este o mare bătaie de joc. Pe lângă faptul că sunt proaste, e şi evaziune fiscală şi contrabandă la greu”, a afirmat Liviu Dragnea pe 10 aprilie, la o întâlnire electorală la Colibași, alături de agricultorii giurgiuveni.