Cătălina Grama, Jojo, așa cum o cunoaște toată lumea este extrem de discretă cu viața sa personală, dar recent a publicat o imagine cu cea mai importantă ființă din viața sa. Frumoasa actriță este extrem de mândră de mama sa cărueia i-a transmis o urare cu ocazia zilei de naștere, iar fanii au observat un detaliu remarcabil.
Actrița Jojo, mândră de mama sa. Ce mesaj i-a transmis de ziua sa de naștere
Jojo este una dintre cele mai apreciate actrițe din țara noastră, dar puțini știu cum arată femeia care i-a dat naștere. Discretă cu viața sa personală vedeta nu publică imagini cu părinții săi, dar de data aceasta a primit acordul mamei sale, Tasha, să publice în mediul online o fotografie cu cele două.
„Mama mea e o persoană extrem de discretă. Mă mir profund că am reușit să fac o fotografie cu ea pe care să mă lase să o public!🙈E frumoasă, înțeleaptă, rafinată, și un fashion icon pentru mine! E puternică, așa cum au fost toate femeile din familia mea! Iubește culoarea albastru, freziile și muzică celor de la Abba”, a scris vedeta pe pagina de Instagram.
Frumoasa blondină cuvinte de laudă la adresa mamei sale
Iubita lui Paul Ipate a adăugat un mesaj emoționant cu ocazia zilei de naștere a mamei sale. Jojo i-a mulțumit mamei sale pentru că a crescut-o foarte frumos, dar mai ales pentru că i-a fost prietenă înainte de a-i fi părinte.
Blodina are numai vorbe frumoase la adresa mamei sale despre care mărturisește că este pasională, inteligentă și foarte vorbăreață. Vedeta a mai adăugat că seamănă foarte mult cu mama sa în ceea ce privește temperamentul, însă fanii au observat că au și trăsături comune. Cele două seamănă ca două picături de apă.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
„Am o amintire adânc întipărită în minte cu ea, de când eram mică, când purta un tricou vintage cu trupă Abba. Semăn și cu ea și cu tata, dar sunt temperamentală că ea. M-a crescut dreaptă, că pe o prințesa, m-a învățat să fiu independența și să nu mă laș învinsă orice ar fi, spunându-mi că speranța moare ultima!
Am crescut mai mult că două surori, decât că mamă și fiică, pentru că am avut-o pe bunica mea care a fost mamă pentru noi toți. Astăzi e ziua ei! Și am în sfârșit ocazia să va fac cunoștință. 🙈 Ea e mamă mea: pasionala, inteligență, talentată și super vorbăreață!
La mulți ani mamă mea deosebită! Nu mai e altă că ține pe lume! Asta sigur, sută la sută! Mă bucur că ți-am moștenit pasiunea pentru viață și frumos, temperamentul vulcanic și sensibilitatea. Fără ele nu aș fi ajuns până aici! Te iubesc Tasha!”, a completat Jojo mesajul de pe rețeaua de socializare.
Reacțiile fanilor nu au întârziat să apară, iar frumoasa actriță a fost răsplătită cu numeroase aprecieri și mesaje. Foarte multe persoane au remarcat asemănarea izbitoare din Jojo și mama sa, dar și că cele două au aceeași culoare a ochilor.