Iranul a atacat miercuri două baze americane din Irak, ca represalii după uciderea generalului Qassem Soleimani de către drone americane! Președintele american Donald Trump a avut prima reacție!
UPDATE, ora 10.36: CNN dezminte informația conform căreia atacurile au făcut 80 de victime. Postul american de televiziune susține că nu s-a înregistrat nicio victimă.
Iranul a atacat două baze militare americane
La o distață de cinci zile după uciderea generalului Qassem Soleimani, Iranul a lansat miercuri riposta împotriva Statelor Unite lansând rachete asupra a două baze militare din Irak unde staţionează militari americani, comentează AFP potrivit Agerpres. Televiziunea de stat iraniană susține că 80 de americani au fost uciși ca urmare a atacului, dar informația nu a fost confirmată de SUA.
Potrivit Pentagonului, peste 12 rachete au fost lansate din Iran împotriva bazelor Ain al-Assad şi Erbil. Aceste raiduri, revendicate de Teheran, marchează o schimbare ce provoacă temeri legate de o escaladare regională sau chiar un război deschis, chiar dacă liderii american şi iranian au părut că doresc să calmeze imediat jocul.
Donald Trump: „evaluarea pagubelor şi victimelor este în curs”
Într-un mesaj pe Twitter pe un ton deosebit de calm şi liniştitor, preşedintele american, Donald Trump, a anunţat că „evaluarea pagubelor şi victimelor este în curs. Până în prezent, totul este bine!”. „Voi face o declaraţie mâine (miercuri) dimineaţă”, a mai scris liderul de la Casa Albă.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
La rândul său, şeful diplomaţiei iraniene, Mohammad Javad Zarif, a afirmat că ţara sa a efectuat şi a „terminat” în cursul nopţii represalii „proporţionale”. „Nu căutăm escaladarea sau războiul”, a insistat el. Cu toate acestea, Corpul Gărzilor Revoluționare a amenințat că va ataca direct SUA, dar și orașele Dubai și Haifa (Israel) dacă americanii ripostează.
În tot acest timp, Agenţia federală a aviaţiei americane (FAA) a interzis avioanelor civile americane să survoleze Irakul, Iranul şi Golful Persic.
Cursul petrolului a crescut cu peste 4,5% miercuri dimineaţă la bursele din Asia, pe fondul tensiunilor dintre Statele Unite și Iran, după uciderea generalului iranian Qassem Soleimani.
Guvernul irakian a aprobat o rezoluție prin care solicită retragerea militarilor străini din Irak! De altfel, trupele americane au încetat antrenamentele cu forțele irakiene.