Ioana Ginghină (42 de ani) s-a reinventat după ce a divorțat și s-a dedicat mai mult stării sale sufletești. Actrița are mai multă grijă de ea și pozează tot mai des în ipostaze sexy sau în costum de baie, motiv pentru care fanii de pe rețelele de socializare au început să comenteze, însă vedeta le-a răspuns acestora în termeni duri.
Reacția Ioanei Ginghină după ce a fost criticată de fani în mediul online
Ioana Ginghină are o siluetă de invidiat și duce un stil de viață foarte sănătos. Fosta soție a actorului Alexandru Papadopol a publicat în ultima vreme numeroase fotografii în ținute sexy, însă fanii au criticat-o în termeni extrem de duri. Actrița a mărturisit pe blogul personal că nu o mai deranjează părerea celorlalți și ține cont doar de sfaturile familiei.
„Textul era de genul «la vârstă ta mai pozezi așa…» asta varianta soft, pentru că am avut parte și de alte texte pe care am ales să le șterg din mintea mea, de cum le-am auzit. Nu mă mai interesează de mult ce zice lumea.
Am cercul meu, mic, de familie+ prieteni, care contează și pe care sunt dispusă să îi ascult, însă nu am putut să nu observ și chiar să învăț din acestă experiență”, a scris actriţa pe blogul personal, informează spynews.ro.
Ioana Ginghină nu a șters nicio fotografie cu fostul soț
Ioana Ginghină nu a stat să sufere după divorțul de Alexandru Papadopol, ba chiar se poate spune că despărțirea i-a adus zâmbetul pe buze și chiar s-a reinventat. Actrița a mărturisit că adoră să doarmă singură într-un pat imens sau să-și cumpere haine fără să mai dea explicații despre sumele pe care le-a cheltuit.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Tot pe blogul personal Ioana a scris că nu a șters nicio fotografie cu fostul soț, nici din telefon, nici de pe rețelele de socializare. Vedeta a ales să se vindece singură, cât și cu ajutorul psihologilor, dar asta nu înseamnă că nu se mai poate bucura de amintirile din trecut.
„Am privit fotografiile de fiecare dată cu drag și nostalgie așteptând ca timpul să-și facă treaba și să vindece rănile. În ultimul timp pot să privesc acele poze și să zâmbesc, ba mai mult să mă bucur că nu le-am șters și că au rămas acolo să-mi amintească de vremuri frumoase și calde care la acel moment m-au făcut fericită.
Fericirea însă este peste tot și abia așteaptă să fie descoperită și trăită, așa că acum este iar în viața mea. Mă bucur că nu am șters nicio poză, nici de pe Facebook și nici din telefon. Acum pot să mă bucur în continuare de ele”, a publicat fosta soție a lui Papadopol în urmă cu ceva timp pe blog.
Alexandru Papadopol și Ioana Ginghină au depus actele de divorț la un birou notarial din Capitală în vara anului 2019 după 12 ani de relație. Cei doi actori au împreună o fetiță pe nume Ruxy pentru care Ioana a încercat o perioadă să salveze căsnicia, dar nu s-a mai putut.