Vremea rea a făcut ravagii în ţară şi mai multe drumuri au ajuns să fie închise după ninsorile care au căzut începând de vineri seara. ANM a emis o avertizare de cod portocaliu de ninsoare, care a fost ulterior extins până duminică seara. În acest moment, conform Centrului INFOTRAFIC, în România au fost închise cinci drumuri, după cum urmează, în judeţele Suceava, Vrancea, Argeş, Gorj şi Vâlcea.
Şi trenurile au fost blocate de zăpezi, iar sute de oameni au fost afectaţi după ce cursele au fost blocate. În restul ţării, drumurile sunt acoperite de zăpadă şi se circulă în condiţii de iarnă. Redăm informaţiile complete despre drumurile care au fost închise duminică dimineaţă: „1. DN 2H, în Milişăuţi, judeţul Suceava, la kilometrul 4+776, pentru efectuarea lucrărilor de reparaţii asupra podului din localitate. Circulaţia se desfăşoară pe rutele ocolitoare DN2 şi DN17A Rădăuţi – Suceava;
INFOTRAFIC: Cinci drumuri au fost ÎNCHISE
2. DN 2L, în Soveja, judeţul Vrancea, la kilometrul 59+900, ca urmare a precipitaţiilor abundente care au dus la prăbuşirea dalei de beton a podului, pe toată lăţimea căii de rulare;
3. DN 7C (Transfăgărăşan), de la kilometrul 104 (Piscu Negru, judeţul Argeş) până la kilometrul 130+800 de metri (Bâlea Cascadă, judeţul Sibiu), conform regulamentului de funcţionare a drumului şi din cauza instabilității atmosferice la altitudine, ce poate produce fenomene meteorologice extreme în orice moment;
4. DN 12B, în Slănic Moldova, judeţul Bacău, pe tronsonul kilometric 16+450-17+500, unde, la intrarea în localitate s-a produs o cedare a terasamentului de drum, ce a dus la surparea acestuia pe o lungime de 3 metri. Traficul rutier se desfăşoară pe urmatoarea rută ocolitoare: DN12B km 16+450 – str. Vasile Alecsandri – DN12B km 17+500 şi retur, cu o restricţie de tonaj de 7,5 tone. Şi tot pe acest drum, dar pe tronsonul 0+452 – 0+487, din cauza unei alunecări de teren ce a dus la tasarea platformei carosabilului, circulaţia se desfăşoară pe ruta ocolitoare: DN12A km 103+000 – str. 1 Mai – str. Răducanu – str. Podu de Fier – str. Tiseşti – str. Semicercului – str. Bradului – intersecţie cu DN12B km 2+000 şi retur;
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ponturi pariuri Poli Iași – FCSB (23.12.2024). Cine încheie 2024 bine?
5. DN 67C (Transalpina), din cauza căderilor de zăpadă, pentru toate categoriile de autovehicule, pe tronsonul Rânca (Gorj) – Obârşia Lotrului (Vâlcea), între kilometrii 34+800 de metri şi 59+800 de metri.”, se arată în informarea emisă de Centrul INFOTRAFIC.