Incident electoral în Dolj. Un președinte de secție de vot ar fi luat ștampila acasă

Alexa Serdan   
în Alegeri Prezidențiale 2019
24/11/2019, 08:09
Incident electoral în Dolj. Un președinte de secție de vot ar fi luat ștampila acasă
Un președinte de secție a luat ștampila de control acasă. Sursa foto: gazeataromaneasca.com

PSD Dolj a cerut înlocuirea unui președinte de secție de votare după ce acesta a plecat acasă cu ștampila de control. Incidentul s-a petrecut la secția de votare nr. 444, amenajată în comuna Pleșoi. O sesizare a fost depusă la Poliție și la Biroul Electoral Județean.

Un președinte de secție a luat ștampila de control acasă

PSD Dolj a depus o sesizare la Biroul Electoral Județean după ce un președinte de secție de votare a încălcat legea și a luat acasă ștampila de control. Se pare că președintele secției de votare nr.  444, amenajată în comuna Pleșoi, a plecat acasă cu ștampila de control încălcând astfel legea. „Am vrut să fie în siguranţă, De aceea am luat-o acasă”, a declarat preşedintele secţiei de votare, scrie adevarul.ro.

„Vă rog să aveți în vedere faptul că, după ce domnul președinte a preluat de la Craiova buletinele de vot și materialele necesare desfășurării procesului electoral și le-a dus la secția de votare nr. 444, acesta nu a lăsat ștampila de control a secției de votare la sediul secției, așa cum prevede în mod expres legea, ci a plecat cu ea la domiciliul său. (…) Potrivit articolului 43, alineatul 4 din Legea 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui Românie, la plecare, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare sigilează intrarea în localul de vot prin aplicarea ştampilei de control pe o bandă de hârtie. Este interzisă părăsirea localului de vot cu ştampila de control, ştampile cu menţiunea «VOTAT», buletine de vot sau liste electorale”, arată sesizarea depusă la Biroul Electoral Județean, potrivit stiripesurse.ro.

PSD Dolj a depus o plângere și la Poliție

În această situație social-democrații au depus și o sesizare la IPJ Dolj. Ștampila de control trebuia lăsată, conform legii, la secția de vot, așadar președintele de secție riscă să fie sancționat. Bărbatul ar putea primi o amendă contravenţională între 1000 şi 2500 de lei.

„Poliţiştii doljeni au fost sesizaţi cu privire la faptul că preşedintele unei secţii de votare din Pleşoi ar fi plecat acasă cu ştampila de control care, conform legii, trebuia lăsată în incinta secţiei de votare. Aceste aspecte au fost aduse şi la cunoştinţa BEJ Dolj, competent, potrivit legii, cu efectuarea de verificări şi de măsuri legale” , a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj Cosmin Grădinaru.

Președintele secției din comuna Pleşoi a fost înlocuit, iar la ora 7:00 cetățenii au putut să-și exprime opțiunea de vot. Procesul de votare a început fără alte incidente.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×