Închisoare pentru un fost consilier al președintelui SUA! Roger Stone a fost condamnat de un judecător federal la trei ani şi patru luni de închisoare, pentru acuzaţii care includ minţirea parlamentarilor care investigau amestecul Rusiei în alegerile prezidenţiale americane din 2016.
Închisoare pentru un fost consilier al președintelui SUA!
Judecătorul districtual Amy Berman Jackson a anunţat sentinţa după ce avocatul lui Stone a cerut ca acesta să nu fie condamnat la închisoare, într-un caz care a provocat nemulţumirea preşedintelui Trump.
Atitudinea beligerantă a lui Stone şi minciunile acestuia reprezintă ”un pericol pentru democraţie”, a spus judecătoarea.
Este acuzat că l-a acoperit pe Donald Trump
“El nu a fost judecat, aşa cum s-au plâns unii, pentru că i-a luat apărarea preşedintelui. A fost judecat pentru că l-a acoperit pe preşedinte. Nu a fost nimic nedrept, fals sau ruşinos în legătură cu investigaţia procuraturii”, a spus Jackson.
Judecătoarea a mai spus că Stone ”ştia exact ce face” atunci când a publicat anul trecut o imagine pe pagina sa de socializare care poziţiona o armă în dreptul capului ei.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
”Inculpatul s-a angajat într-un comportament ameninţător şi intimidant faţă de instanţă”, a mai afirmat judecătoarea, care a apreciat că este ”intolerabil pentru administrarea justiţiei”.
În timpul procesului, judecătoarea a ținut să precizeze că Stone nu a fost acuzat sau condamnat pentru că ar fi avut vreun rol în a conspira cu Rusia. Cu toate acestea, magistratul a explicat că efortul său de a obstrucţiona investigaţia din Congres ”a fost deliberată, planificată, nu un incident izolat”.
Cariera lui Stone alături de Partidul Republican s-a desfăşurat de la scandalul Watergate din anii 1970 şi până la campania lui Trump de acum patru ani.
Toată lumea se întreabă acum dacă președintele Donald Trump îl va grația pe acesta după ce tocmai a apelat la acest gest în cazul a doi condamnaţi proeminenţi pentru delicte financiare. ”Vom vedea ce se va întâmpla”, a spus Trump.