Finala Eurovision România 2020 urmează să fie organizată anul acesta în municipiul Buzău. Anunțul oficial a fost făcut chiar de edilul orașului, Constantin Toma, care a mărturisit că evenimentul se va desfășura în Sala Sporturilor.
Finala Eurovision 2020, organizată anul acesta în orașul Buzău
Organizatorii concursului muzical Eurovision au anunțat în ce oraș va avea loc finala de anul acesta. După ce anul trecut iubitorii evenimentului s-au deplasat la Brașov, iată că anul acesta Finala Eurovision România 2020 se va desfășura în municipiul Buzău, pe 1 martie 2020.
Zvonurile potrivit cărora Finala Eurovision urmează să aibă loc în Buzău există de ceva timp, dar iată că acum primarul Constantin Toma a declarat oficial lucrul acesta. Așadar, finala concursului muzical va avea loc în Sala Sporturilor din municipiul Buzău.
Constantin Toma, mândru de alegerea organizatorilor Eurovision
Edilul Constantin Toma, dezvăluia la începutul anului că organizatorii Eurovision își îndreaptă atenția spre Buzău și că cel mai probabil aici va fi organizat concursul. Primarul a anunțat în urmă cu puțin timp că astrele sunt de partea comunității și că Finala Eurovision România 2020 va avea loc în Sala Sporturilor.
De asemenea, primarul este foarte mândru și bucuros de faptul că organizatorii concursului au văzut potențialul orașului. Evenimentul va fi transmis în direct de televiziunea națională, iar Constantin Toma susține că acest lucru este „de bun augur” nu doar la nivelul țării, cât și pentru turismul extern.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
„Este un lucru absolut extraordinar, o premieră pentru noi ca și municipiu, ca și comunitate buzoiană. Finala Eurovision pentru Rotterdam 2020 va fi la Buzău, în Sala Sporturilor unde avem deja un exercițiu absolut extrordinar așa cum știți”, a spus Constantin Toma, relatează buzauinreportaje.ro.
Finala Eurovision România 2020, organizată în Sala Sporturilor din Buzău
„În ultimii trei ani am ținut în Sala Sporturilor din Buzău un festival de muzică clasică cu o orchestră celebră de la Viena. Am ținut acolo evenimente de anvergură transmise și în direct pe televiziuni, inclusiv pe televiziunea română.
Televiziunea Română a observat că aici, la Buzău, pot găsi toate condițiile astfel încât să se desfășoare un eveniment care va lăsa urme și iată că Buzăul prin treaba asta se plasează puțin la nivel Europei ceea ce este un lucru extraordinar”, a mai completat edilul buzoian.
Banii pentru finala Eurovision România 2020 vor fi alocați din bugetul municipiului Buzău. Imediat după aprobarea bugetului se vor demara procedurile de organizare a competiției muzicale.