Deputatul USR Emanuel Ungureanu a declarat, marți, că știe locația imobilului din București unde sunt ținuți în carantină suspecții de coronavirus, însă consideră că locația nu este potrivită pentru acest lucru.
Emanuel Ungureanu susține că imobilul destinat carantinei pentru persoanele suspecte de coronavirus nu este potrivit
Deputatul susține că imobilul, a cărei locație nu o poate dezvălui, se află într-o zonă aglomerată din București. În plus, la acea locație sunt tratați și pacienți cu insuficiență renală cronică, cu un sistem imunitar precar, informează News.ro.
„Pentru a nu crea panică, nu o să vă spun unde se află această locaţie, dar pot să fac un avertisment public la adresa DSP Bucureşti şi să avertizez Ministerul Sănătăţii că acea locaţie în niciun caz nu este potrivită pentru cuvântul izolare, pentru suspiciuni de coronavirus din două motive:
locaţia este într-o zonă super aglomerată în apropierea unor blocuri şi a unui hipermarket, iar în acea clădire sunt îngrijiţi, de luni până sâmbătă, pacienţi cu insuficienţă renală cronică, care au sistemul imunitar deprimat şi care sunt într-un mare risc”, a declarat Emanuel Ungureanu, marţi, într-o conferinţă de presă.
Drept urmare, deputatul îi roagă pe cei de la Direcția de Sănătate Publică București și pe cei de la Ministerul Sănătății să găsească un alt centru în care suspecții de coronavirus să fie izolați.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Clădirea din București dispune de 100 de locuri
“Îi rog public pe cei de la DSP Bucureşti şi pe cei responsabili din Ministerul Sănătăţii, care au ales această locaţie, să o schimb urgent pentru că, din punctul meu de vedere, nu respectă rigorile a ceea ce înseamnă izolare într-un caz de carantină şi putem să ne referim la coronavirus ca la o gripă care poate să aducă complicaţii letale mai ales pentru pacienţii cu boli cronice şi pentru cei care sunt în vârstă”, a mai spus Emanuel Ungureanu.
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, marţi, că a dat spre folosirea autorităților o clădire cu o sută de locuri, pentru a fi folosită pentru carantină. În prezent, șase persoane sunt internate acolo pentru verificări, a mai spus primarul Municipiului București.