Horia Brenciu s-a emoționat până la lacrimi la ultima ediție de la Vocea României. Reîntors în cadrul show-ului de la Pro TV, juratul a avut parte de o surpriză de zile mari. Culmea, o concurentă din echipa lui Smiley l-a făcut pe antrenor să lăcrimeze. Diandra Bancu a fost eliminată din echipa lui Smiley, după care a solicitat ajutor din partea celorlalți antrenori. Aceasta a încercat să-l convingă pe Brenciu că merită să o ia în echipă.
Horia Brenciu, emoționat până la lacrimi la Vocea României
Zis și făcut, doar că, tânăra a apelat la un artificiu. A ales să intrepreteze un refren din piesa lui Brenciu, „Sunt cine vreau să fiu”, în loc să spună câteva cuvinte. Momentul l-a impresionat teribil pe Horia Brenciu care nu s-a ferit să arate tuturor că are lacrimi în ochi. Juratul nu a mai stat pe gânduri și a ales-o în cele din urmă pe concurentă. A apăsat butonul și astfel, Diandra va continua competiția în echipa acestuia.
„Ea este Diandra, cea care acum a cântat ceva în românește pentru prima dată, drept pentru care, am luat-o în echipa ei”, a spus Brenciu. „Ți-a dat-o la sentiment mă Brenciule, ți-a dat-o”, i-a spus și Smiley, antrenorul care a renunțat la Diandra Bancu. Horia Brenciu a avut nevoie de câteva momente bune pentru a-și reveni, după care a recunoscut că a fost surprins plăcut de concurentă.
„Mânca-ți-aș, m-ai lovit în moalele inimii”
„Extraordinar. Numai la asta nu mă așteptam. Putea să spună orice. Nu am avut șocul ăsta niciodată la Vocea României. Niciodată! Ce cânți? Cânți ca să te aleg. Mânca-ți-aș, m-ai lovit în moalele inimii.
Piesa asta înseamnă foarte mult pentru mine, dincolo de a fi titlul spectacolului din decembrie, asta e o piesă manifest. E o piesă la care țin foarte mult. M-a cucerit cu armele mele, așa ceva. 16 ani!”, a mai spus Horia Brenciu.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5570 de lei în a doua zi de Crăciun!