Vești proaste pentru pensionarii români care își doresc să opteze pentru cumularea acestui venit cu salariul, prevedere reglementată prin Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii și valabilă doar pentru cei care lucrează la stat. Guvernul Orban ia în calcul interzicerea unei astfel de facilități. Anunțul a fost făcut chiar de Ministrul Muncii, care a precizat, totodată, că „se lucrează la un proiect de lege” care să cuprindă, printre altele și această măsură.
Ministrul Muncii interzice cumularea pensiei cu salariul
„Da, se lucrează la un proiect de lege, în cadrul echipei mele, la Ministerul Muncii, am făcut o primă lectură a unei variante, urmează să o finalizăm, pe măsură ce colectăm toate informațiile legate de persoanele cărora li s-ar aplica o asemenea prevedere.
În foarte scurtă vreme, voi prezenta o propunere coerentă colegilor mei de cabinet, urmând să decidem care este forma finală, respectiv calea, în ce măsură va fi prins într-un proiect de lege, trimis Parlamentului sau va fi în altă formă de reglementare. Deocamdată, suntem în plin proces de elaborare a unei prime variante”, a declarat Violeta Alexandru.
Punctul de pensie va crește mai devreme, dar cu o sumă mai mică
În altă ordine de idei, liberalii intenționează să majoreze punctul de pensie mai devreme decât prevedea legea adoptată de Guvernul Dăncilă, însă cu o sumă ceva mai mică decât era stipulat în respectivul act normativ.
Această veste nu este deloc pe placul pensionarilor, susține fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, într-un interviu acordat recent. Totodată, acesta îi avertizează pe români că riscă să primească „un măr otrăvit” din partea actualului Executiv.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
„O să fiu extrem de clar. Este un măr otrăvit ambalat extrem de frumos. Pentru că pe primul an pensionarii vor pierde, dar, mai important, și mai mulți vor pierde în al doilea an. Adică în 2021.
Păi, dacă de la 1265 la 1775 diferenta este de 510 lei. Care se acordă pe patru luni. Asta înseamnă 2040 de lei.
Ei or să dea 100 sau 150 de lei. Să mergem pe varianta cea mai bună, deci 150 de lei. Dar, mai grav, vor continua pe 2021 să mai dea, să spunem, încă 100 de lei.
Ca să fie bine, să nu fie rău. Și vedem că în acest fel, exact ce am spus noi în campanie că nu vor respecta, și acele rețineri ale lor (…) oamenii pierd și mai mult în 2021”, a declarat Budăi la Antena 3.