Guvernul condus de liberalul Ludovic Orban a luat decizia de a schimba modul în care se acordă finanțarea partidelor politice din România. Modificarea a fost luată fără a fi supusă dezbaterii și bugetul va fi acordat în funcție de numărul politicienilor din partid.
Partidele politice vor primi finanțare în funcție de numărul politicienilor
Un amendament depus de partidul condus de Victor Ponta, Pro România, a fost aprobat fără dezbatere. Articolul care a fost introdus în legea bugetului prevedere ca de acum înainte formațiunile parlamentare să fie finanțate în funcție de numărul senatorilor și deputaților, scrie g4media.ro.
Până acum principiile de finanțare ale partidelor politice se bazau pe rezultatul obținut la alegeri. Pro România, partidul lui Victor Ponta, nu a mai candidat la alegeri încă din anul 2016, dar totuși va primi aceeași bani ca USR care a candidat la alegerile de acum 3 ani și a avut un rezultat de circa 10% din voturi.
„Amendamentul a fost introdus de Pro-România şi vizează subvenţia pe care o primesc partidele. Până acum, această subvenţie era dată în funcţie de rezultatul la alegeri. De acum, va fi dată în funcţie de numărul de parlamentari.
Pro România, cel mai avantajat partid politic din România
Deputatul USR, Claudiu Năsui, susține că cea mai avantajată formațiune politică este chiar Pro România, partidul condus de Victor Ponta. Așadar, Pro România este principalul beneficiar al acestei modificări în ceea ce privește bugetul formațiunilor politice.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
În plus, partidul lui Ponta fiind format numai din politicieni „migratori” aceștia se vor îndrepta cu siguranță spre alte formațiuni parlamentare. Daniel Constantin și Sorin Câmpeanu au părăsit deja Pro România și au devenit liberali.
Asta înseamnă că partide care nu au participat la alegeri, precum Pro-România, dar care s-au constituit între timp în parlament vor putea să ia şi ele o parte din subvenţie.
Astfel se deschide poarta la înfiinţarea de noi partide dar şi la migrarea şi mai pronunţată de la un partid la altul. Nu de alta, dar acum parlamentarii pleacă cu subvenţie cu tot”, a scris deputatul USR Claudiu Năsui pe contul de Facebook.
Care este motivul pentru care modul de finanțare a fost schimbat fără dezbatere
„Considerăm că aceste modificări fundamentale referitoare la finanțarea partidelor ar trebui să se realizeze în urma unor dezbateri publice și prin legea dedicată, nu prin Legea bugetului.
Mai mult, amendamentele au fost făcute pe fondul unor negocieri politice, principalul beneficiar fiind Partidul Pro Romania, fapt care poate afecta echitatea și logica procesului electoral.
Amendamentul introduce reguli la începutul anului electoral fără transparență sau consultare publică și fără a avea toate detaliile privind alocarea fondurilor clarificate”, se arată într-un comunnicat al Expert Forum.