Guvernul olandez a decis să nu plasează țara în carantină și va lupta împotriva coronavirusului prin întărirea imunităţii de grup.
Guvernul olandez nu plasează țara în carantină
Premierul Mark Rutte a anunțat că nu va plasa țara în carantină într-o alocuţiune, prima susţinută de un şef de Guvern olandez din 1973, când Joop den Uyl a intervenit pe tema crizei petrolului.
”Nu am un mesaj uşor pentru voi. Realitatea este că noul coronavirus se află printre noi şi va rămâne pentru moment. Nu există un mijloc uşor sau rapid de a ieşi din această situaţie foarte dificiă. Realitatea este că în viitorul apropiat o parte largă a populaţiei olandeze se va infecta cu virusul. Asta ne spun experţii”, a declarat Mark Rutte, conform news.ro.
”Cei care au avut virusul sunt de obicei imuni după aceea. Exact ca pe vremuri, cu rujeola. Cu cât grupul imun este mai mare, cu atât virusul va afecta mai puţine persoane în vârstă şi bolnave. Prin imunitatea de grup, construim, ca să zic aşa, un zid de protecţie în jurul lor”, a precizat premierul olandez.
Șeful Guvernului a prezentat trei scenarii posibile în lupta împotriva noului coronavirus: ”Primul este controlul maxim al virusului şi distribuirea controlată a ascestuia în rândul grupurilor cu cel mai mic risc. Acesta este scenariul ales de noi. Un control maxim înseamnă să încercăm să folosim măsuri pentru a stabiliza şi netezi vârful numărului de infecţii şi răspândirea lui pe o perioadă îndelungată”.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
”Ar trebui să ne închidem ţara timp de un an sau mai mult”
”Prin această abordare, majoritatea oamenilor vor avea de suferit puţin, construim imunitatea şi ne asigurăm că sistemul de sănătate poate face faţă, pentru a nu suprasolicita dispensarele, ambulatoriul, spitalele şi mai ales unităţile de terapie intensivă. Astfel există mereu o capacitate suficientă pentru a ajuta persoanele cele mai vulbnerabile”, a continuat el.
Al doilea scenariu este lăsarea virusului liber, fără control. ”Acest lucru ne-ar copleşi sistemul de sănătate în perioada de vârf a contaminării”, ceea ce ”trebuie să evităm cu orice preţ”, a spus Rutte.
”O altă variantă este încercarea de a opri virusul neîncetat, ceea ce înseamnă închiderea completă a ţării. O asemenea abordare riguroasă poate părea atrăgătoare la prima vedere, însă experţii subliniază că nu este vorba doar de zile sau săptămâni. În acest scenariu ar trebui să ne închidem ţara timp de un an sau mai mult, cu toate consecinţele care decurg. Iar chiar dacă ar fi posibil în mod practic – să lăsăm oamenii să plece de acasă doar cu permis atât de mult timp -, atunci virusul poate reapărea imediat, când măsurile sunt retrase”, a încheiat premierul.
În Olanda au fost înregistrate 1.413 contaminări cu noul coronavirus. Însă, potrivit RIVM, numărul ar fi mult mai mare. În total, 24 de persoane au murit din cauza COVID-19. Guvernul olandez a anunţat închiderea începând de luni a şcolilor şi grădiniţelor în toată ţara. Barurile, restaurantele, cluburile de sport şi bordelurile au fost de asemenea îndemnate să închidă.
Purtătoarea de cuvânt a Organizației Mondial a Sănătății, Margaret Harris, a criticat modul în care guvernul lui Boris Johnson gestionează criza provocată de coronavirus. Harris crede că este riscantă încercarea oficialităților din Marea Britanie de a crea ”o imunitate de turmă”, la fel cum face acum și Olanda.