Guvernul vrea să construiască pușcării noi din bani europeni. Statul român se împrumută de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru a face două închisori noi la standarde europene și două școli pentru pregătirea personalului.
Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei ne oferă 177 de milioane de euro pentru construirea celor două penitenciare și două școli, iar România a acceptat planul care va respecta Regulile Europene de Deținere.
Pușcării noi, după standarde europene
Normele europene spun că fiecare deținut ar trebui să fie încarcerat singur într-o celulă de cel puțin 4 metri. Dacă penitenciarul decide că pot dormi mai multe persoane într-o încăpere, acestea trebuie să accepte, iar principalul motiv al acestei opțiuni este un alt drept al persoanei reținute – acela de a socializa în timpul detenției. Celulele trebuie să aibă ferestre și sistem de ventilație, un pat și lenjerie curată, o saltea din materiale rezistente la uzură și ignifuge, spațiu de depozitare, scaun și cuier. Obligatoriu mai este ca fiecare celulă să aibă o baie separată, lipită de cameră. Aceasta trebuie să aivă wc, duș, chiuvetă, oglindă, săpun și hârtie igienică.
Unde vor fi construite cele 2 penitenciare
Închisoarea va avea o capacitate de o mie de locuri și va urma să fie construită în localitatea Berceni din județul Prahova. Cealaltă închisoare va avea o capacitate de 900 de locuri și va fi construită în localitatea Unguriu, județul Vrancea.
Cu banii împrumutați se vor construi și două școli pentru pregătirea personalului din închisori, iar una dintre ele va fi în Pantelimon. Aceste ruine implică investiții de milioane de lei, iar construcțiile au fost începute din 2004. Aici ar fi trebuit să fie pe rând, arestul DNA și o închisoare cu o capacitate de 400 de locuri. Planurile s-au schimbat. Reprezentanții ANP au spus că până în 2024 o să fie gata un centru de pregătire a personalului din penitenciare.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Supra-aglomerarea pușcăriilor, principalul motiv al acestui proiect
Calendarul Ministerului Justiție spune că toate acestea fac dintr-un plan de reducere a supra-aglomerării din închisori, la fel ca și măsura luată în cazul eliberării înainte de termen a mii de deținuți în ultimul an.
„Sunt peste 9 mii de deţinuţi care au beneficiat de recursul compensatoriu. Avem incidente grave şi vor fi din ce în ce mai multe. Constatăm doar că s-au întors deja peste 4500 dintre cei care au plecat”, a declarat Sorin Dumitraşcu, Federaţia Sindicatelor din Penitenciare.