Gheorghe Dincă a solicitat să fie judecat cu ușile închise! Considerat principalul vinovat în cazul crimelor de la Caracal, bărbatul se pregătește acum să fie trimis în instanță. Acesta este acuzat de uciderea Alexandrei Măceşanu şi a Luizei Melencu. Dincă a discutat cu avocatul lui și i-a transmis că nu vrea ca presa sau publicul să participe la judecată. A solicitat ca în sală să fie prezenţi doar el şi avocaţii părţilor.
Gheorghe Dincă, judecat cu ușile închise!
Concret, Gheorghe Dincă se teme că va fi înjurat sau că va avea parte de reacţii nervoase din partea celor care vor participa. De altfel, avocatul lui Dincă a fost cel care a și anunțat că ancheta trebuie să ajungă la un punct final, în caz contrar, clientul lui urmând să fie pus în libertate. „Trimiterea în judecată se va face mai repede. În circa o lună ar trebui făcută, altfel apare riscul să ajungă să fie pus în libertate potrivit legii.
Nu cred că există acest risc, nu şi-l asumă nimeni”, a declarat Claudiu Lasconschi, avocatul lui Gheorghe Dincă, la Tribunalul Bucureşti. Este un dosar care oferă mari bătăi de cap magistraților. În acest moment, familia Alexandrei Măceșanu a solicitat disjungerea dosarului de la Caracal. Avocatul a depus deja o cerere prin care solicită să fie separat cazul Alexandrei de cel al Luizei.
„Monstrul din Caracal” a solicitat să nu intre nimeni în sală
„Am solicitat separarea dosarelor având în vedere că până în acest moment dosarul se instrumentează de către un organ incompetent şi am solicitat trmiterea la un organ competent al Parchetului General, secţia criminalistică. DIICOT nu ştiu sa aibă secţie de criminalistică ca să poată efectua o anchetă de omor calificat. Aceasta este infracţiunea care s-a reţinut în cazul lui Dincă.
Şi atunci de ce DIICOT să instrumenteze această cauză? De ce DIICOT să meargă mai departe cu acest dosar dacă nu face verificari pe traficul de persoane? Care e crima organizata? Ei au o singură direcţie, un singur fundament să soluţioneze acest dosar pe aceste două crime şi sa il trimita in instanta cat mai repede. Este problema dansilor, eu mi-am facut datoria. Şingura pârghie pe care o am este plângerea penală şi acest lucru îl voi dezvolta pe camera preliminara când va fi respinsă cererea”, a anunţat avocatul Aurel Moldovan, la România TV.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet