Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că este dispusă să organizeze un referendum pentru introducerea vinietei Oxigen, dacă „se dorește acest lucru”. Întrebată dacă ar mai avea timp să organizeze un asemenea referendum într-o lună, în contextul în care taxa de poluare ar trebui să intre în vigoare cu începere de la 1 martie.
Firea anunță posibilitatea organizării unui referendum pentru vinieta Oxigen
Primarul Capitalei a menționat această posibilitate de față cu presa: „Dacă doriți, organizăm un referendum, dar este anormal ca noi să organizăm un referendum pentru ceea ce europenii la care noi ne uităm au decis de mult, și anume poluatorul plătește.
Mi-a venit acum ideea, încerc să înțeleg cum este mai bine să procedăm. 3 ani m-ați acuzat că nu luăm măsuri cu aceste rable. Când am luat măsura, mitinguri, petiții, jigniri. Facem cum vrea toată lumea”, a declarat Firea.
Întrebată cu privire la posibilitatea să amâne din nou aplicarea sancțiunilor, primarul general al Capitalei a spus că se va supune voinței cetățenilor: „Am văzut că se organizează petiții, acțiuni, chiar mitinguri împotriva vinietei Oxigen. Nicio problemă, noi putem să renunțăm și la program dacă asta își doresc bucureștenii. Dacă asta ne dorim, să fim singurul oraș european în care să circulăm cu mașini noneuro, euro 1, 2, eu fac ce spun cetățenii”.
„Pe de o parte de ce nu am curaj să iau măsuri, să eliminăm din trafic autoturismele care ne omoară, pe de altă parte atunci când luăm măsuri, de ce luăm, că îngrădim dreptul constituțional de a folosi un bun proprietate privată. Cetățenii au decis pentru că este cel mai democratic mod cu putință, de a conduce.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Cetățenii și-au ales un primar, au ales majoritatea în Consiliul General și aceștia iau măsuri responsabile și în urma unor dezbateri transparente și reacția a fost una pozitivă deoarece mulți bucureșteni își doresc să dispară autoturismele intens poluante. Dar eu îmi iau doar partea negativă, mitinguri, petiții, jigniri”, s-a plâns Gabriela Firea.
Taxa de poluare din București a fost întârziată cu două luni
Vinieta Oxigen a intrat în vigoare de la 1 ianuarie, dar Primăria Capitalei va aplica amenzi abia din luna martie celor prinși că circulă cu mașina în București fără să plătească sau în zona în care nu au voie. Nici sistemul care monitorizează mașinile care tranzitează orașul oricum nu este gata.
Teoretic, de la 1 ianuarie, mașinile sub Euro 3 nu mai au voie în centrul Capitalei, iar cele sub Euro 4 pot circula în oraș doar dacă plătesc vinieta Oxigen. Restricția se aplică de luni până vineri în intervalul 07:00-22:00, cu excepția sărbătorilor legale.