Fostul șef de la Protecția Consumatorului a demisionat din PSD ca să candideze la Primăria Constanței

Adrian Ilie   
în Stiri de ultima ora
23/02/2020, 11:01
Fostul șef de la Protecția Consumatorului a demisionat din PSD ca să candideze la Primăria Constanței
Horia Constantinescu/ Foto: Facebook

Horia Constantinescu, fostul președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, a demisionat duminică dimineață din PSD, el intenționând să candideze ca independent pentru funcția de primar al orașului Constanța.

Contracandidat al lui Făgădău

Subsemnatul Horia Constantinescu, membru al organizației Costinești prin prezenta vă rog să luați act de demisia mea din această calitate înțelegând să părăsesc rândurile Partidului Social-Democrat”, se spune în documentul prin care Constantinescu și-a oficializat ruptura de PSD, transmite stiripesurse.ro.

Constantinescu și-a anunțat recent intenția de a candida, fapt ce a dus la o răcire a relațiilor cu organizația PSD Constanța care-l sprijină pentru un nou mandat pe primarul aflat în funcție, Decebal Făgădău.

Am avut ocazia să lucrez cu oameni mari, ai PSD și a fost o etapă care m-a format și care mi-a oferit oportunitatea de a face, nu numai de a vorbi! Este șansa pe care o merită constănțenii, chiar dacă împotriva PSD… Constanța!”, a scris Constantinescu în postarea prin care confirmă ruptura de PSD.

Descendent al unui lider comunist

El a fost președinte al ANPC până în noiembrie 2019 când a fost demis prin decizia premierului Ludovic Orban.

Demiterea sa a survenit la capătul unui conflict cu ministrul Economiei, Virgil Popescu, nemulțumit de planul de reorganizare ale ANPC, propus de către Constantinescu.

Potrivit G4Media, Horia Constantinescu este nepotul lui Miron Constantinescu, fost președinte al Marii Adunări Naționale și unul dintre cei care au contribuit la instaurarea regimului comunist

Constantinescu a fost naș de cununie al unuia dintre fiii lui Adrian Năstase, Andrei. La rândul său, Andrei Năstase este nașul de botez al unuia dintre copiii lui Constantinescu.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×