Restaurantele La Cocoșatu și La Gil din București au fost închise în urma unor controale efectuate de cei de la Protecția Consumatorului. ANPC a descoperit că acestea erau în condiții igienico-sanitare necorespunzătoare, fapt pentru care a decis sancționarea patronilor cu amenzi, dar și cu închiderea localurilor până la remedierea situației.
Restaurantele La Cocoșatu și La Gil, închise de ANPC
Cele două restaurante sunt două dintre cele mai frecventate din nordul Capitalei, iar vestea a fost luată prin surprindere de clienții fideli ai acestora. Aceștia au descoperit peste 250 de kilograme de alimente expirate în frigiderele și bucătăriile restaurantelor, în special carne. Amenzile primite de cele două restaurante sunt de 75.000 de lei cumulat.
55.000 de lei amendă pentru La Gil
Horia Constantinescu de la ANPC a declarat că au fost descoperite mai multe nereguli privitoare la curățenie, dar și anumite practici înșelătoare pe care le aveau mai ales cei de la restaurantul La Gil, scrie ziare.com. Cea mai mare amendă au primit-o deținătorii acestui restaurant, în valoare de 55.000 de lei.
Durata în care cele două restaurante nu vor putea fi deschise, în urma deciziei ANPC, este de șase luni, iar aceasta s-ar putea prelungi dacă se vor descoperi alte nereguli după ce patronii vor achita amenzile.