Joi, 12 decembrie, Cornel Galeș, decedat într-un cumplit accident rutier produs în Spania, a fost condus pe ultimul drum. În ciuda certurilor pentru averea Ilenei Ciuculete, fiul cel mare al regretatei interprete de muzică populară nu a putut lipsi de la înmormântare.
Mugurel Sfetcu a îngropat securea războiului. Fiul Ilenei Ciuculete a mers la înmormântarea lui Cornel Galeș
Însoțit de fratele mamei sale, Mugurel Sfetcu a ajuns la biserica unde se află trupul neînsufleţit al impresarului, semn că a îngropat odată pentru totdeauna securea războiului. Dovadă stau fotografiile publicate astăzi de cei de la spynews.ro.
După moartea Ilenei Ciuculete, între băieții artistei și Cornel Galeș s-au dat nenumărate lupte pentru averea lăsată în urmă de aceasta. Inițial, instanța le dăduse câștig de cauză, însă bărbatul era hotărât să conteste această decizie. Din păcate, ca o ironie a sorții, și-a pierdut viața cu doar câteva zile înainte de termenul stabilit pentru procesul de moștenire.
Mugurel Sfetcu, după moartea lui Cornel Galeș: „Este un moment trist”
În ciuda neînțelegerilor dintre ei, fiul Ilenei Ciuculete a primit cu mare regret vestea că fostul soț al mamei sale și-a pierdut viața într-un grav accident rutier. „Este un moment trist. Ne pare rău că s-a întâmplat așa ceva.
Nu pot să spun decât „Condoleanțe!” familiei si „Dumnezeu să îl odihnească. Mai multe nu vreau să comentez și nici nu cred că este momentul.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
Se spune că Bunul Dumnezeu le așază mereu pe toate în ordine, că face mereu ceea ce e drept. Dumnezeu să îl odinească. Îmi pare rău!„, a declarat Mugurel Sfetcu.
Familia lui Cornel Galeș nu a mers la înmormântare
Cornel Galeș a fost condus pe ultimul drum de doar câteva persoane, printre care nu s-au aflat, însă, membrii familiei. Certat de ani buni cu fratele său, care i-a ascuns moartea tatălui, bărbatul nu era în relații bune nici cu fiica din prima căsătorie. Acesta este motivul pentru care Claudia nu a dorit să participe la înmormântarea tatălui său.
I-a fost alături Viviana, fosta sa iubită, care i-a transmis și un mesaj emoționant ce stă scris pe coroana depusă lângă sicriu: „Nu te voi uita niciodată / Viviana Mantoiu”. De altfel, femeia a fost cea care s-a ocupat de întreaga procedură de repatriere a trupului neînsuflețit, precum și de ceremonia funerară.