Fiica lui Cornel Galeș a semnat pentru repatriere! Problemele nu se opresc aici

Alex Năstase   
în Stiri de ultima ora
08/12/2019, 11:43
Fiica lui Cornel Galeș a semnat pentru repatriere! Problemele nu se opresc aici GALERIE FOTO
Cornel Galeș a murit într-un accident de mașină. Sursa foto - facebook

Fiica lui Cornel Galeș a semnat pentru repatriere ceea ce înseamnă că, în sfârșit, trupul neînsuflețit al acestuia va ajunge în România. Cel mai probabil, întreaga acțiunea se va desfășura la mijlocul săptămânii viitoare.

Fiica lui Cornel Galeș a semnat pentru repatriere!

Repatreierea este posibilă după ce fosta iubită a lui Cornel Galeș a primit împuternicire ca să se poată ocupa de această procedură. De altfel, a existat o întreagă telenovelă până s-a ajuns la un numitor comun.

La scurt timp după ce s-a aflat de moartea subită a lui Cornel Galeș, care s-a produs din cauza unui accident petrecut lângă Valencia, apropiații au încercat să-i contacteze membrii familiei, pentru ca fostul impresar să poată fi adus în România și îngropat lângă Ileana Ciuculete, acolo unde își dorea.

Problemele nu se opresc aici

Prima persoană căutată a fost fiica lui Cornel Galeș. Se știa doar că tânăra Claudia a precizat că nu vrea să mai audă de el după ce a divorțat de mama sa. Conform Ciao.ro, Viviana, fosta iubită a lui Galeș, s-a chinuit din răsputeri să dea de ea prin telefon.

După ce a reușit să o găsească, se pare că a convins-o să-și ierte în sfârșit tatăl și s-o ajute să-l aducă în România. Adică să semneze împuternicirea pentru ca trupul părintelui să poată fi repatriat şi îngropat creştineşte.

Cu ajutorul Claudiei, Viviana a reușit să scoată certificatul de deces a lui Galeș, urmând ca sicriul să fie adus cu un avion. Nu s-au terminat însă problemele pentru fosta iubită a lui Cornel Galeș, care se lovește acum de un alt impediment.

Viviana nu-și găsește bilete la avion ca să poată ajunge în țară și să pregătească înmormântarea. Motivul ar fi acela că sunt foarte mulți români care se întorc acasă, din Spania, cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Veștile proaste continuă –  starea de sănătate a unuia dintre pasagerii mașinii în care se afla Cornel Galeș nu este deloc bună. Astfel, unul dintre cei doi prieteni ai săi nu a ieșit încă din comă, iar medicii îi dau șanse minime de supraviețuire.

Vă reamintim că duminică, 1 decembrie, chiar de Ziua Națională a României, Cornel Galeș, fostul soț al Ilenei Ciuculete, și-a pierdut viața într-un grav accident rutier produs în Spania.

 

 

 

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Am înțeles