Familia Regală, mesaj după moartea Tamarei Buciuceanu Botez: “Lasă o urmă de neşters”

Daniel Scripcaru   
în Stiri de ultima ora
16/10/2019, 11:01
Familia Regală, mesaj după moartea Tamarei Buciuceanu Botez: “Lasă o urmă de neşters” GALERIE FOTO
Familia Regală, mesaj după moartea Tamarei Buciuceanu Botez. Sursa foto: ziarulputerea.ro

Moartea marii actrițe Tamara Buciuceanu Botez a înlăcrimat România, iar vestea trecerii sale în neființă a întristat și Familia Regală a României! Actrița a fost una dintre figurile emblematice ale teatrului şi filmului românesc din ultimii 70 de ani, care lasă o urmă de neşters în cultura română, după o strălucită şi lungă carieră artistică, transmite Familia Regală a României.

Familia Regală, mesaj după moartea Tamarei Buciuceanu Botez

“Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei şi ASR Principele Radu au aflat cu multă tristeţe vestea trecerii la Domnul a marii actriţe Tamara Buciuceanu, una dintre figurile emblematice ale teatrului şi filmului românesc din ultimii 70 de ani.

Vrei să citești acasă, în siguranță, TAIFASURI, revista ta preferată? Abonează te ACUM doar la oficiile Poștei Române! Surprize + CD urile preferate doar pentru ABONAŢII TAIFASURI

Tamara Buciuceanu a primit de la Regele Mihai I rangul de Ofiţer al Ordinului Coroana României. La Castelul Peleş, cu cinci ani în urmă, Tamara Buciuceanu a fost invitată de Majestatea Sa Custodele Coroanei, la ceremonia de învestitură în Holul de Onoare şi la dineul oficial din Sufrageria de Stat.

Familia Regală, mesaj după moartea Tamarei Buciuceanu Botez
Familia Regală, mesaj după moartea Tamarei Buciuceanu Botez. Sursa foto: stirileprotv.ro

Tamara Buciuceanu lasă o urmă de neşters în cultura română

Născută în Basarabia, acum 90 de ani, Tamara Buciuceanu lasă o urmă de neşters în cultura română, după o strălucită şi lungă carieră artistică. Majestatea Sa Margareta şi Principele Radu transmit condoleanţe familiei îndoliate. Dumnezeu să o odihnească în pace!”, menţionează sursa citată, potrivit Agerpres.

Actriţa Tamara Buciuceanu a murit marţi, la vârsta de 90 de ani, după ce a fost internată aproape două săptămâni la spitalul Elias din Capitală, unde a ajuns cu probleme grave de inimă. Chiar dacă starea sa de sănătate se îmbunătățise, s-a dovedit că aceasta nu a durat decât câteva zile. Actrița a intrar în stop cardio-respirator și a decedat marți, 14 octombrie, în ciuda eforturilor depuse de medici pentru a-i salva viața.

Închide ×