Unul dintre oamenii-cheie ai Revoluției din 1989, Gelu Voican Voiculescu, a vorbit despre unul din cele mai complicate episoade din istoria recentă a României: execuția soților Ceaușescu. Acesta a vorbit despre procesul-fulger de acum 30 de ani, care a culminat cu împușcarea foștilor dictatori.
Execuția soților Ceaușescu putea fi amânată
În emisiunea lui Marius Tucă, difuzată de MEDIAFAX, Gelu Voican a povestit câteva lucruri neștiute despre execuția soților Ceaușescu. Voiculescu a fost vicepremier și membru de bază al Frontului Salvării Naționale (FSN), omul care s-a opus amânării procesului și a decis ca acesta să aibă loc fix de Crăciun.
Sub presiunea protestatarilor și dorința acestora ca regimul ceaușist să se încheie cât mai repede posibil, Voican Voiculescu a refuzat propunerea unui proces îndelungat și a cerut ca acesta să aibă loc repede.
Voiculescu: „Mama a fost ostilă noii puteri”
Voiculescu a avut probleme după ce a ajuns în fruntea politicii imediat după Revoluție, una din persoanele care i s-a opus fiind chiar mama lui. Aceasta i-a cerut să se retragă din funcție, însă nu a ascultat-o crezând că România poate ajunge pe un drum mai bun.
„E adevărat, în dimineaţa de 25 decembrie când urma să plec la Târgovişte, prietenul meu de atunci aflat cu noi, Aurel Dragoş Munteanu a spus „Aoleu, astăzi e ziua de Crăciun, hai să amânăm” şi eu am spus „Nu, lucrurile amânate nu se mai produc, astăzi suntem păgâni” şi am spus-o cu foarte multă… Aşa am reprodus-o atuncea cu un ton foarte drastic şi am mers mai departe”, a declarat Voiculescu în emisiunea lui Tucă.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
„Mama mea a fost ostilă noii puteri (…) având amintirea carierei politice a tatălui ei, a bunicului meu, care a avut de suferit în anii 30 din urma carierei politice, din partea liberalilor, mă rog toate mizeriile vieţii politice”, a mai declarat Voiculescu.
„Nu vedea cu ochi buni cariera politică şi în general atmosfera politică, dar nici pe Ion Iliescu şi cei cu care m-am alăturat, spunându-mi că după procesul de la Târgovişte soldat cu execuţia Ceauşeştilor trebuia să mă retrag”, a mai declarat fostul vicepremier FSN.
Pe 25 decembrie 2019 se împlinesc 30 de ani de la căderea regimului comunist. Nici acum, după trei decenii, nu există o sentință privind cei peste o mie de morți de la Revoluție.
Dosarul Revoluției a fost reluat de mai multe ori, iar procurorii generali ai României, care s-au ocupat de acest dosar, sunt acuzați că i-au acoperit pe decidenții politici de la acea vreme, în frunte cu Ion Iliescu.