În cadrul aventurii sportive, Exatlon, Cosmin Cernat a anunțat noii concurenți. Marele show va avea de pe 12 septembrie trei concurenți proaspeți. Prima ediție din această săptămână a venit cu noutați pentru publicul din fața micilor ecrane. Competiția din Republica Dominicană a adus sportivi în ambele echipe. Doi concurenți s-au alăturat echipei Faimoșilor și unul la Războinici.
De când echipa Faimoșilor s-a împuținat, pierzând doi concurenți, Whats’Up, Adrian Blidaru și Silvia Stroescu, ”tribul” are nevoie de puteri proasepete. Iar, ca în celălalt sezon, trebuia să ne așteptăm ca, după un timp, forțe noi să apară. După cum echipele erau inegale, pe 12 septembrie s-a anunțat intrarea unor alți iubitori de provocări.
Schimbări în Exatlon. Data de 12 septembrie aduce concurenți noi
Cei trei sunt declarați îndrăgostiți de sport, făcând asta zilnic. Primul care s-a lăturat culorii roșii este Damian Ferucio. În vârstă de 31 de ani, venit din București, a intrat entuziasmat în această competiție. Fost campion european și mondial la karate modern, actual manager la o companie, a intrat în bătălia pentru marele premiu.
Al doilea concurent, ce le va fi coleg celor care poartă culoarea echipei celor faimoși este Cristi Boboc. În vârsta de 24 de ani, a adunat de la 14 ani 30 de medalii de aur. Până la această vârstă a participat doar la concursuri de triplusalt, iar acum a ales să-și întreacă limitele în Republica Dominicană.
Iar, al treilea, ce va purta culoarea albastră, este Cătălin Dumitrescu. Războinicul are mai multe sfere de referință, fiind și model, dar și culturist. În majoritatea timpului, Cătălin este instructor de fitness, dar să vedem dacă el va fi instruit de ce se va întămpla în Exatlon sau situația va sta cu totul invers.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Antonia îți aduce 777 rotiri gratuite la Betano! Garantat, fără depunere
Spirite încinse la marele show sportiv
După incidentul în care au fost implicați Whats’Up și Mirel Drăgan, reacțiile au apărut în țară. În urma unui conflic în care Mirel a reacționat nervos, spiritele s-au agitat destul de mult în echipa Faimoșilor. Comentarii lămuritoare au venit însă din România, analizate pe lung în emisiunea ”FanArena”.
Mirel Drăgan nu a venit singur în această competiție. Cel care momentan îi este coechipier, dar în viitor îi poate fi adevrsar, este amicul lui, Yamato Zaharia. Tatăl acestuia le este amândurora antrenor. Așa că, din partea lui s-au tot căutat răspunsuri pentru conportamentul lui Mirel.
Citește și: Cu câți bani s-a ales la final Marian, un ospătar care a lucrat toată vara pe litoralul românesc
Citește și: Mihaela Rădulescu, poze fără precedent! De data asta, fanii au rămas fără cuvinte la propriu
Învitat la ”FanArena”, Amatto Zaharia a răspuns sincer la întrebările legate de dispută. ”Nu sunt de acord cu reacția lui Mirel, îi voi reproșa toate aceste ieșiri, la venirea în țară. Nu sunt normale. Ar fi trebuit să se abțină”, a spus antrenorul lui.
Totodată, Amatto a clarificat și faptul că Mirel este un om impulsiv, vulcanic și de aici și manifestarea lui în cadrul competiției. ”Mirel este o fire vulcanică, este mai coleric, deși în atâția ani, în ceea ce privește relația cu mine, ceea ce înseamă Lotul Național, competiția sportivă, nu a avut asemenea ieșiri…Din punctul meu de vedere, reacția lui Mirel nu are nicio justificare”, a declarat tatăl lui Yamato Zaharia.