Emil Boc va cadida pentru un nou mandat la Primăria Cluj-Napoca. Conducerea PNL Cluj a validat, vineri, candidatura lui Emil Boc pentru alegerile locale care vor avea loc în această vară. Preşedintele PNL Cluj, eurodeputatul Daniel Buda, susţine că experienţa actualului primar este apreciată chiar şi la nivel european.
Emil Boc candidează pentru un nou mandat la Primăria Cluj-Napoca
Emil Boc candidează pentru un nou mandat la Primăria Cluj-Napoca. Colegiul Director Județean al PNL Cluj a validat, vineri, candidatura acestuia pentru alegerile locale ce vor avea loc în vara anului 2020.
Preşedintele PNL Cluj, eurodeputatul Daniel Buda, susţine că experienţa actualului Primar este apreciată chiar şi la nivel european. „Am validat 28 de candidaturi la funcția de primar, printre care și a celor de orașe și municipii din județul Cluj.
PNL Cluj nu are emoţii pentru reconfirmarea lui Emil Bloc ca primar
Astfel, la Cluj-Napoca a fost validată candidatura lui Emil Boc pentru un nou mandat de primar și nu am nicio emoție în privința sa, deoarece faptele sale vorbesc.
Sunt convins că Emil Boc va fi confirmat de clujeni în funcția de primar după alegerile locale, în condițiile în care experiența domniei sale este apreciată și la nivel european, dovadă stând intervențiile sale de la PE, la nivelul Comitetului Regiunilor.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
De asemenea, nu am nicio emoție în ceea ce privește viitorul Consiliu Local al municipiului Cluj-Napoca”, a decarat eurodeputatul Daniel Buda, preşedintele PNL Cluj.
Potrivit lui Daniel Buda, PNL a mai validat candidatura actualului primar al Câmpiei Turzii, Dorin Lojigan, candidatura primarului Mircea Moroşan pentru primăria Huedin, precum şi a primarului oraşului Turda, Cristian Matei, pentru un nou mandat în funtea urbei.
Cristian Matei a fost ales în anul 2016 pe listele Patidului Social Democrat. Potrivit conducerii PNL, la Gherla va candida Ovidiu Drăgan, iar Aurelian Mureşan va candida la primăria Dej.
Fostul premier Emil Boc a obţinut primul mandat de primar la primăria Cluj în anul 2004. Apoi, acesta a fost reales în anul 2008, dar şi-a întrerupt mandatul pentru a ocupa postul de premier al României. În 2012 şi 2016, Emil Boc a fost ales din nou edil în Cluj Napoca.
Recent, PNL Cluj a validat candidaturile primarilor de comune aflaţi în funcţie, precum şi pe preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, pentru o nouă candidatură.