Vocea României și-a desemnat vineri seara marele câștigător al sezonului cu numărul 9, în persoana lui Dragoș Moldovan, la capătul unei finale în care bătălia a fost mai strânsă ca niciodată. Dincolo de calitățile vocale demne de un adevărat star rock, tânărul antrenat de Tudor Chirilă are și o poveste de viață emoționantă, fiind supraviețuitorul unui teribil accident rutier care l-a ținut în comă timp de două săptămâni.
Accidentul l-a schimbat total pe câștigătorul Vocea României 2019
Cu aproape trei ani în urmă, viața lui Dragoș Moldovan a luat o întorsătură dramatică, odată cu nefericitul eveniment petrecut la scurt timp după ce obținuse permisul auto, devenind astfel șofer cu acte în regulă. Lipsa de experiență avea să-și spună, însă, cuvântul, pentru că tânărul artist a pierdut controlul volanului într-o curbă dificilă, intrând cu mașina într-un copac.
În ciuda faptului că medicii nu îi mai dădeau prea multe șanse de supraviețuire, câștigătorul Vocea României 2019 a reușit să sfideze toate statisticile și legile fizice. Și-a revenit ca prin minune, după două săptămâni de comă, iar de atunci trăiește, practic, o nouă viață.
De altfel, cumpăna teribilă prin care a trecut l-a maturizat și l-a convins că este momentul să facă o schimbare radicală. Dragoș a lăsat definitiv în urmă băiatul de 18 ani căruia un scurt moment de neatenție putea să-i aducă sfârșitul, iar acest lucru poate fi observat printr-o simplă privire asupra pozelor sale de dinaintea cumplitului accident. VEZI GALERIA FOTO
Cine este Dragoș Moldovan, tânărul rocker care a cucerit trofeul Vocea României 2019
Dragoș Moldovan, tânărul care a reușit să câștige trofeul Vocea României sub îndrumarea lui Tudor Chirilă, are 21 de ani și vine din Timișoara. Și-a dorit dintotdeauna să devină un artist apreciat, motiv pentru care a urmat cursurile Liceului de Muzică și ulterior pe cele ale Facultății de Muzică, specializarea chitară.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Nu este deloc străin de scenă, activând în trei trupe, dintre care una de heavy metal și una de hard rock, cu care cântă la diverse festivaluri și în cluburi. Unul dintre momentele cu care a impresionat în finala show-ului de la Pro TV a fost duetul de senzație cu Tiberiu Albu, câștigătorul sezonului patru, în echipa aceluiași Tudor Chirilă.
De-a lungul edițiilor din acest an s-a bucurat inclusiv de aprecierile celorlalți antrenori, care s-au „luptat” cu toate armele posibile pentru a-l convinge să meargă în echipele lor. L-a preferat, însă, pe solistul trupei Vama, iar alegerea s-a dovedit una extrem de inspirată. Dragoș Moldovan i-a adus astfel mentorului său cel de-al patrulea succes ca antrenor la Vocea României.
„Ai o voce, cred că una dintre cele mai spectaculoase voci pe care am auzit-o. Parcă erai Superman cu vocea asta a ta. Oricum ai fi început melodia asta, cu vocea asta în piano, aia de Metallica, vocea aia de sus, ești formidabil! Ești senzațional!
Asta e menirea ta – să cânți. Domnu’ Moldovan, cu vocea ta se poate face absolut orice, vocea ta e un spectacol! Bravo! Nu sunt aplauze destule pentru vocea ta!”, i-a spus Horia Brenciu tânărului concurent, în vreme ce Irina Rimes și-a exprimat dorința ca Dragoș să devină în scurt timp un nume de referință în rock-ul românesc.