A murit unul dintre cei mai marcanți lideri ai PSD. Ion Vasile s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani. Vasile a fost senator și prefect și a fost membru important în mai multe formațiuni politice în afară de cea social-democrată. A fost extrem de activ în Partidul Conservator și în Uniunea Națională pentru Progresul României, partidul lui Gabriel Oprea. Totodată, Ion Vasile a fost tatăl jurnaliste Marie Jeanne Ion, răpită în Irak în urmă cu mai mulți ani.
Ion Vasile a murit la vârsta de 69 de ani. A fost baronul județului Buzău în guvernul Năstase
Între 1990 și 2000 a fost senator din partea FSN și apoi PDSR, iar timp de trei ani, din 2001 până în 2004 a fost prefectul județului Buzău. A revenit în Parlamentul României, tot la Senat, în anul 2004 și a fost ales de două ori, până în 2012. A avut și o carieră diplomatică importantă. A fost ambasadorul României în Ecuador între anii 1993 și 1996, scrie news.ro.
Ion Vasile a fost nu doar un respectat medic local, ci și cel mai influent politician pe care l-a dat în ultimii zeci de ani județul Buzău. Ca orice baron care s-a respectat, și legat de numele său au apărut numeroase scandaluri în presă când era prefect în timpul guvernării lui Adrian Năstase. Vasile era acuzat că se află în spatele mafiei din Buzău și erau contestate multe decizii luate la nivel județean.
Vasile, înlăturat de Geoană și Ponta
Vasile a plecat din PSD în 2009, când filiala locală a formațiunii de stânga s-a scindat. O parte a partidului îl susținea pe domnul doctor, iar cealaltă a fost fermecată de promisiunile lui Constantin Boșcodeală. Presa scrie că omul care a redus din puterea lui Vasile pe plan local a fost chiar Mircea Geoană, care a optat pentru Constantin Boșcodeală.
În anul 2010, acesta a spus că revocarea lui din PSD Buzău a fost una stalinistă și i-a acuzat de totalitarism atât pe Mircea Geoană cât și pe Victor Ponta, cel care a terminat ce începuse Geoană la nivel județean.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet